Am aflat într-un târziu că Dan C. Mihăilescu și-a încheiat activitatea de pe YouTube, din cadrul Cărții de la ora 5. Clipul de rămas bun, postat la 2 februarie 2017, este cât se poate de interesant:
Vă dați seama, omul nu avea blog, deci feedback-ul primit era limitat la comentariile de sub videoclipuri (pentru care trebuie să ai un cont Google) și, eventual, la diferitele mailuri primite pe „adresa redacției”, deși eu am impresia că nu prea folosește acest canal de comunicare numit e-mail. Iar de comentarii ce să zic, clipul de mai sus are 16 în total, multe altele n-au nici unul. Și sunt comentarii cu aprecieri, din partea unor oameni care iubesc cărțile.
Ce extrageți voi din aceste explicații? Publicul de la televizor era unul cuminte, care aștepta recomandările din anvon, sau de la catedră. Ăsta nou pune întrebări, critică, apreciază, solicită, aprobă. Dan C. Mihăilescu mai are un clip, în care răspunde la unele comentarii și întrebări. Acolo se declara uimit de profunzimea neașteptată și preferințele elevate ale unor internauți, așa cum el nu și le imaginase, crezând că utilizatorii de net sunt de o calitate mai proastă.
Dacă nu dorești să interacționezi cu cititorii, poți pur și simplu să le ignori comentariile (aproape inexistente, oricum). Poți continua să produci conținut în același vechi stil, al profesorului de la catedră, care nu acceptă întrebări. Dar întrebările sunt acolo, și de data asta nu mai poți pretinde că ele nu există, deoarece le vezi de fiecare dată când deschizi browserul. Și asta fie te scoate din fotoliu și te proiectează direct în stradă, fie îți arată că nu toată lumea te aplaudă. Fie ambele.
Sigur că în ecuație intră și alte elemente, pe care nu le cunosc, ca de exemplu remunerația lui Dan C. Mihăilescu. Omul posta uneori și de două ori pe zi. Dar, din nou, nu văd de ce nu și-ar fi rărit clipurile, dacă erau prea solicitante. E drept, trafic nu prea avea nici așa, postând foarte des. Păcat.
Quodixit 
Dan C. Mihăilescu este un critic literar minunat pe care mulți și l-ar dori, pe post. Pro i-a făcut o emisiune de 15 minute care s-a redus la 5. Care, apoi, nu se mai vedea decât pe PRO internațional.
Zic că e minunat fiindcă, în ciuda defectului de vorbire, are un principiu, nu recenzează decât cărți care i-au plăcut.
Nu el posta pe youtube, ci cititorii sau scriitorii discutați sau cei de la PRO.
Eu am beneficiat de o cronică excelentă, pentru NONO, pe care n-am văzut-o în timpul emisiunii, că nu m-a anunțat nimeni. A venit o pacientă, profă universitară la filologie, care a sărit pe mine să mă pupe. Nu știam de ce. Văzuse pastila literară cu NONO. Aceeași reacție a avut-o și editorul meu – mi-a declarat că „i-am făcut ziua!” când l-am anunțat că Dan C. a vorbit despre NONO.
Pe urmă, am rugat pe cineva să ia înregistrarea emisiunii și să o pună pe Youtube. Doar ca să pot să o transmit celor care știam că s-ar fi bucurat să vadă că NONO primește aprecierea lui Dan C. Mihăilescu.
La a doua carte m-am dus la el, direct, cu cartea în mână, în timpul târgului de carte. Mi-a zis că dacă îi place, o comentează. Din păcate, n-am avut cum să văd ce a zis despre ea, că nu prind PROTV Internațional și, între timp, îl exilaseră acolo. Dar era programată. 🙂 Am văzut agenda…
Dacă ai tras concluzia că e un dinozaur, ai greșit.
Dacă are defecte de vorbire, eu nu i le-am observat; dimpotrivă, îmi place felul cum vorbește.
Nu știu dacă recenzarea doar a cărților care ți-au plăcut este o idee bună. Primo, alții pot avea afinități diferite. Secundo, a recenza nu înseamnă a ridica în slăvi, așa că poți foarte bine recenza o carte de interes spunând, de exemplu, unde și de ce nu e bună. Sau măcar ce nu ți-a plăcut ție la ea. Poți demonta un mit sau poți recomanda cititorilor să n-o cumpere.
Cum adică nu el posta pe YouTube? Nu el în sensul că nu are expertiza tehnică, dar ba da, el filma pentru YouTube, era canalul lui, ca să zic așa. Era emisiunea lui de pe YouTube, nu de pe ProTV.
De pe http://www.dancmihailescu.ro/photo.htm
După încheierea emisiunii, eMag s-a oferit să-l sponsorieze pentru o emisiune online, mai precis acest canal de pe YouTube. Care canal și-a încheiat activitatea la 2 februarie anul curent.
Cu clipul de mai sus.
Recenzarea doar a cărților care ți-au plăcut este o idee grozavă: ce-i bun este promovat, ce nu-i bun, nu ocupă timpul nimănui.
@Ketherius
Pe ce logică? Că dacă ne gândim la economisirea timpului, dimpotrivă, ar fi bine ca recenzorul să se pronunțe și despre cărțile proaste. Timpul lui oricum este pierdut, de vreme ce a citit acele cărți, iar timpul cititorilor poate fi scutit dacă ei află că respectivele cărți nu merită cumpărate. Altfel, ei pot trage concluzia că recenzorul nu le-a citit și le pot cumpăra.
Dan C. Mihăilescu nu e genul de critic literar care vânează textele autorilor care nu-i plac si iese public să-i facă de râs. Oricare dintre ei i-ar putea striga, peste umăr, dar tu ce cărți ai scris, bă? (Deși D.C.M. chiar scrie, nu trăiește din strâmbatul din nas la ce scriu alții).
Mie mi se pare foarte util, pentru toată lumea, editură, scriitor, public cititor, ca cineva cu renume în critica literară să recomande o carte cu un argument simplu: mie mi-a plăcut. (firește că argumentează de ce.)
Nu e mai bine să te uiți la emisiune și să-ți zici – să-mi cumpăr cartea asta, decât să te uiți și să zici – bine că n-am cumpărat-o! Cică e proastă.
Un recenzor/critic de carte nu pierde foarte mult timp cu o carte proastă, așa cum nici tu nu pierzi. O lectură pe diagonală a primelor 30 de pagini îți spune dacă e cazul s-o iei la citit, temeinic sau să renunți.
Într-o editură se obișnuiește să i se ceară autorului 20 de pagini, ca demo, și dacă editorului i se par semnificative, cere tot manuscrisul. Dacă nu, îți răspunde „mulțumim, genul acesta de subiect nu poate fi inclus în planul nostru editorial, deocamdată.” Asta în cazul când ți se răspunde.
Lotus, în perioada în care a recenzat cartea mea, ca să încarci emisiunea din înregistrările PROTV pe blog, trebuia întâi s-o pui pe youtube. La momentul acela, persoana care m-a ajutat, n-a găsit altă soluție tehnică. Dar astea sunt amănunte lipsite de importanță, cel puțin pentru mine.
Revin, cu o întrebare: dacă intri într-o librărie și vezi o sută de titluri noi, și despre cinci știi că au avut recenzii proaste, pe ce criteriu alegi două-trei-10 cărți din celelalte 95? Știu răspunsul! După autor, după mica prezentare aflată pe coperta 4, uneori după grafica copertei unu și chiar după titlu, că toate elementele astea vând. E posibil ca, respectând aceste criterii, să cheltuiești o grămadă de bani pe maculatură sau pe cărți care nu ți se potrivesc. Nu-i mai bine să cauți, pe rafturi, o carte care tocmai a avut o recenzie bună? Poate două. Chiar trei.
Eu nu-mi aleg cărțile așa. Citesc prima pagină și, dacă simt nevoia să dau foaia, citesc și pagina a doua. Apoi deschid cartea la întâmplare, spre mijloc, și citesc alte două-trei pagini.
Știu că se pot încărca emisiuni pe YouTube. Dar în ultimul an Dan C. Mihăilescu nu mai avea emisiune la televizor, ci chiar emisiune pe YouTube, sponsorizată de eMag. Înțeleg că tu nu știai de lucrul ăsta, că cei de la ProTV i-au închis emisiunea de tot și el s-a mutat pe net. Din păcate, în februarie s-a lăsat și de noua emisiune, de pe YouTube, clipul de mai sus fiind ultimul. Așa că acum nu mai face nici un fel de emisiune (nici pentru ProTV, nici pentru YouTube).
Renata, ce importanță are ce cărți ai scris din perspectiva de recenzor? Că nu-ți trebuie voce muzicală pentru a putea aprecia calitatea unei melodii, ci ureche muzicală. La fel, nu trebuie să poți scrie (sau să fi scris) romane minunate pentru a te putea pronunța cu privire la un text scris de altcineva. Și nu trebuie să fii scenarist pentru a discerne calitatea unui scenariu sau clișeele din el.
Cei care l-ar fi întrebat ce cărți a scris el de-și permite să critice cărțile altora ar fi dat dovadă de prostie.
Există două abordări: prima este să scrii doar despre ce îți place, a doua despre tot ce ai văzut. Ambele sunt valide!
Eu dacă aș citi cărți și aș avea un blog de recenzii de carte, foarte probabil aș scrie despre fiecare. Și despre cele care mi-au plăcut, și despre cele care nu mi-au plăcut. Ce pana mea contează cine e autorul? Suntem în comunism, un autor nu poate accepta o critică, n-ai voie să scrii decât de bine? Dar la o carte care ți-a plăcut, nici la aceea nu-i înșiri minusurile? Te limitezi doar la a le ridica în slăvi? Ce mentalitate e asta? Uite, săptămâna trecută am citit cartea cutare. Are următoarele plusuri și minusuri. Mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut, din următoarele motive. Și ce mi-a plăcut, sau ce nu mi-a plăcut. Per ansamblu o consider bună sau proastă și o recomand sau n-o recomand. Sau o recomand doar tinerilor, doar femeilor singure, doar pasionaților de SF etc. Din următoarele considerente: a, b, c.
Dacă nu aș scrie despre cărțile proaste, atunci le-aș face un deserviciu cititorilor mei, pentru că ei vor fi interesați să știe și care sunt cărțile proaste (pentru a le evita), nu doar care sunt cele bune. Iar eu aș scrie pentru cititori, nu pentru a-l pupa în fund pe cutare autor, vezi-Doamne să nu se supere că am zis despre el c-a scris o carte proastă. Păi dacă e proastă, aia e, de ce să ascund sau de ce să sar peste?
Nu e vorba de a vâna cărți proaste, dar de ce să nu scrii despre tot ce ți-a trecut prin mână, despre tot ce ai citit? Dacă tot ai lecturat o carte (care întâmplător s-a dovedit a fi proastă), de ce să nu îți spui opinia și despre ea? De ce să nu le spui cititorilor că tu, în locul lor și știind deja ce conține, nu ai cumpăra-o? De ce să le povestești doar despre cărțile bune? Hai să aplaudăm doar ce e bun și să ascundem rahatul sub preș, din cauza conveniențelor sociale. Că datoria noastră de critici literari nu este față de literatură, ci față de Gigel și Costel. Care poate n-are nici în clin, nici în mânecă cu literatura. Dar să nu cumva să-l supărăm!
Dar dacă este o carte în vogă, care a beneficiat de recenzii pozitive (dar nu reale, ci scrise din interes, pentru a-l pupa în fund pe autor, pentru că autorul este șeful nostru sau are relații cu diverse edituri etc etc, cum se mai practică), iar eu o citesc, de ce să nu scriu că e proastă? Că cititorii mei, știind că eu scriu ce gândesc, vor intra la mine pe blog să vadă ce-i cu cartea respectivă, și dacă n-o găsesc, vor putea trage concluzia că n-am citit-o și și-o vor putea cumpăra, în baza celorlalte recenzii și pentru că toată lumea vorbește despre ea.
De ce să nu scriu despre Fifty Shades of Grey că-i un film prost? Mă rog, eu nu l-am văzut, dar înțelegi ideea.
Eu l-am văzut. Pe sărite, că e plictisitor.
Lotus, mă întreb de luni de zile, de când ne cunoaștem, cum de reușești tu să explodezi orice dialog, în favoarea ta?
Și am înțeles. Iei o excepție, care nici măcar nu se înregimentează în mersul subiectului analizat și răspunzi la o întrebare cu o întrebare.
Fifty Shades of Grey e un roman cât se poate de prost (l-am citit), după care s-a făcut un film și mai prost. De parcă asta ar fi posibil!
Ai sărit de la ideea că un critic literar unanim acceptat, ți-ar sugera ce să citești, literatură de valoare, la o maculatură în vogă. Vogă și valoare sunt două cuvinte care încep cu „v” și tot acolo se și termină legătura dintre ele.
Să îl explodez? 🙂 Sau să îl exploatez?
Ok, să-ți răspund la întrebare. Lucrurile nu sunt albe sau negre – în sensul că ți-ai alege o carte din raft utilizând fie metoda A, fie metoda B. Recenziile îți dau informații cu privire la cărți. Aceste informații te îmbogățesc. Citești recenzia și ai câteva informații în plus despre acea carte. Iar când mergi în librărie și ai în fața ta 100 de cărți, știi despre câteva că i-au plăcut recenzorului tău preferat cu care ai observat că ai multe afinități, despre alte câteva că nu i-au plăcut și despre restul nu știi nimic. Așa că iei o decizie în baza acestor informații. Toate te ajută la ceva, îți dau un plus de cunoaștere iar tu iei o decizie mai avizată.
În nici un caz n-aș alege cartea după titlu și copertă, acestea n-ar fi decât factori cel mult secundari, la capitolul inedit. Valoarea unei cărți nu stă în titlu sau copertă, hai să ne gândim la cărțile vechi, cu coperte ponosite, sau la cele de anticariat, sau la adevărate bijuterii literare ale căror coperte s-au rupt, netrecând proba timpului.
Dar aș putea ține cont de autor, dacă îl cunosc și mi-a plăcut, și de subiectul cărții, dacă intră în aria mea de preferințe/interes.
Mai departe, un autor de recenzii pe blog și-ar putea eticheta articolele. Iar cititorii ar putea da click pe „cărți bune”, dacă nu i-ar interesa recenziile cărților mediocre/slabe. Sau, în momentul când comandă o carte online, că acum există multe librării online, ar putea da o căutare după titlul cărții pe blogul recenzorului lor preferat, să citească opinia lui despre carte.