Kamadeva, ultima poezie publicată de Mihai Eminescu

Pentru că tot s-a discutat despre zeii care ne conduc pașii pe cărările dragostei, redau mai jos ultima poezie antumă a lui Mihai Eminescu. Aceasta se numește Kamadeva și a fost publicată în revista ieșeană „Convorbiri Literare” la data 1 iulie 1887. Ulterior a fost adăugată, împreună cu La steaua și De ce nu-mi vii, în ediția a treia a volumului său de poezii. Poeziile La steaua și De ce nu-mi vii apăruseră și ele în „Convorbiri literare”, înaintea lui Kamadeva. Desigur, după moartea poetului au văzut lumina tiparului o serie de poezii luate din manuscrisele lui, pe care le numim poezii postume, dar ultima poezie tipărită în timp ce poetul trăia, adică antumă, este Kamadeva.

Kamadeva

Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama –
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mândru,
Călărind pe-un papagal,
Având zâmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreţ.

Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Şi de-atunci în orice noapte
Plâng pe patul meu deştept…

Cu săgeata-i otrăvită
A sosit ca să mă certe
Fiul cerului albastru
Ş-al iluziei deşerte.

În sanscrită, kama înseamnă dorință iar deva înseamnă zeu. Prin compunere, Kamadeva este zeul iubirii și al erosului, funcție ocupată la grecii antici de către zeul Eros iar la romani de către zeul Cupidon sau Amor. Tradițional, Kamadeva este reprezentat sub forma unui tânăr frumos și împodobit, călare pe un papagal (sau într-un car tras de un papagal), având un arc dintr-o trestie de zahăr și ale cărui săgeți sunt de fapt flori. Desigur, zâmbetul nu-i este fățarnic, florile nu-i sunt otrăvite iar domeniul peste care stăpânește nu este unul iluzoriu, atributele lui simbolizând fericirea și deliciile erosului plin de iubire, dar probabil că Eminescu a optat pentru aceste note triste deplângând o iubire pierdută sau neîmpărtășită. „Și te-ai dus, dulce minune, și-a murit iubirea noastră”, cum scria într-o altă poezie plină de rafinament erotic.

Orișicum, rămâne interesantă opțiunea Eminului de a se raporta la mitologia hindusă în locul celei elene sau romane. Opțiune care de altfel este constantă de-a lungul operei sale.