Astăzi Adela Toplean reposta pe Facebook un textuleț de vreo trei ani:
Dacă stai să te gândești, literatură MARE, TOTALĂ, mai pot face azi doar transgenderii. Ei sunt trecuți prin toate viețile. Problemele vitale ale omenirii sunt, toate, în buzunarul lor.
Să fim onești, ce facem noi – femei sau bărbați – e “literatură de captivitate”. Ce nu ne iese nouă, trebuie că le iese firesc acestor făpturi desăvârșite emoțional și intelectual.
Personal, vă mărturisesc că aș oferi absolut toate premiile pentru literatură scrisă de femei unor transgenderi, numai și numai fiindcă nu-mi doresc o literatură a viitorului plină de defecte feminine.
Fină gluma, nu? Transgenderii – depozitari ai înțelepciunii esențiale, exponente de vârf ce au trăit o viață plenară, ființe desăvârșite emoțional și intelectual, care țin axul lumii în degetul lor mic. Dat fiind că au trecut prin ambele genuri. Ca atare, singurii calificați să scrie literatură mare, universală, totală. Dincolo de glumă, dacă ne întoarcem puțin pe vremea lui Platon, la mitul androginului, ne aducem aminte că și acolo se spunea că aceste ființe „nonbinare” erau de o forță de-a dreptul colosală. Și tocmai de aceea zeii, de frică să nu aibă de furcă cu ei pe viitor, i-au despărțit pe fiecare cu sabia în două, respectiv în bărbați și femei. Așa că Adela reiterează mitul unor androgini care pot face totul la superlativ.
Dacă privim situația trangenderilor din perspectiva acestui mit, putem spune că ceva a mers teribil de anapoda în formarea androginilor moderni. Dar ce-i a lor e a lor, au început să fie premiați la tot felul de concursuri. 😉
Quodixit 