Întâlnire cu moartea

Când aveam șapte ani, câțiva renumiți pandiți și astrologi din Benares au fost invitați de rudele mele, pentru a-mi realiza astrograma.

Intuind că se întâmplă ceva special în casă, m-am așezat lângă ușă să pot auzi ceea ce vorbeau.

După câteva momente de liniște, toți au concluzionat că băiatul acesta va muri la 28 de ani. Ba mai mult, au stabilit cu precizie ziua morții mele. Eram atât de tulburat de ceea ce auzisem încât am început să plâng.

Mă gândeam: „Am atât de puțin timp la dispoziție, încât voi muri fără să fi realizat nimic. Cum îmi voi putea îndeplini misiunea din viața aceasta?”

Tocmai atunci a venit maestrul meu, care văzându-mă atât de tulburat m-a întrebat: „De ce plângi?”

„Voi muri tânăr”, i-am răspuns.

„Cine ți-a spus această prostie?”

„Toți oamenii ăștia care sunt adunați înăuntru”, am răspuns eu printre sughițuri și am arătat către astrologii ce se aflau în camera alăturată. (În țara mea astrologia este o știință foarte prețuită. Vei găsi mulți șarlatani, dar în același timp vei găsi și mulți astrologi autentici. Dacă te vei decide să consulți un astrolog, el îți va face întreaga astrogramă, descriindu-ți întreaga viață și prezicându-ți viitorul. Îți va scrie și numele deasupra ei, iar în momentul în care vei ajunge, astrograma te va aștepta, deși nu spusesei nimănui că vei merge să-l consulți. Astfel de capacitate este rară, dar dacă vei persevera vei întâlni cu siguranță astfel de astrologi.)

Maestrul m-a luat de mână și mi-a spus: „Vino!”. M-a dus în cameră, în fața astrologilor și i-a întrebat: „Chiar credeți că acest copil o să moară la vârsta de 28 de ani?”

„Da”, a fost răspunsul unanim.

„Sunteți siguri?”

„Da, el va muri atunci și îți putem spune și data exactă; nimeni nu poate să facă nimic ca să evite acest lucru.”

Maestrul meu s-a întors spre mine și mi-a spus: „Știi, toți astrologii aceștia vor muri cu mult înaintea ta iar tu vei trăi mulți ani fericiți, pentru că eu îți voi da din anii mei.” (Astăzi nici unul dintre ei nu mai trăiește. Toți au murit înainte ca eu să împlinesc 28 de ani.)

Uimiți, toți au întrebat: „Dar cum este posibil un astfel de lucru?”

Maestrul meu le-a răspuns: „Prezicerea voastră este greșită. Voi nu știți că există ceva dincolo de astrologie”. După care, s-a întors spre mine și mi-a spus: „Nu-ți fă nici un fel de grijă, dar nu uita că în ziua prezisă de ei va trebui să te confrunți cu moartea față în față.”

În anii care au urmat am uitat de cele prezise de astrologi. Când am împlinit 28 de ani, maestrul m-a rugat să merg pe vârful unui munte din apropiere, la o altitudine de 6500 de metri, pentru ca nouă zile să realizez un ritual numit Durgapuja (un ritual închinat Mamei Divine).

Purtam sandale din lemn, o robă subțire și un șal. Nu aveam decât un vas pentru apă cu mine. Obișnuiam să merg prin munți cântând și recitând imnuri Mamei Divine. Munțuii erau refugiul meu. O dată urcasem până la o altitudine de 7000 de metri și eram convins că pot ascensiona orice munte fără un echipament special.

Într-una din acele zile urcam spre vârful muntelui pe o cărare abruptă. Deși mergeam pe marginea unei prăpăstii foarte adânci, cântam foarte fericit, simțindu-mă ca Shiva în solitudine. Doream să ajung la un mic templu închinat Mamei Divine. La un moment dat am alunecat cu sandalele de lemn pe o creangă de brad, aflată în mijlocul drumului și m-am prăvălit spre prăpastia ce se afla în dreapta mea. Am crezut că viața mea s-a terminat, dar după câțiva metri m-am oprit din cădere, datorită faptului că o creangă ascuțită dintr-un arbust, ce crescuse într-o crăpătură a peretelui de stâncă, mi-a pătruns în abdomen. Arbustul a început să se legene sub greutatea corpului meu. Când am văzut prăpastia ce se afla chiar sub mine și am zărit și Gangele ce curgea în vale, am realizat iminența morții și am preferat să închid ochii.

Când am deschis din nou ochii, după câteva secunde, am văzut cum curge sânge din locul în care creanga îmi pătrunsese în abdomen, dar nu am simțit nici o durere pentru că frica de moarte îmi paralizase toate simțurile.

Am repetat toate mantrele pe care le cunoșteam. Am repetat atât mantrele buddhiste cât și rugăciunile creștine pe care le știam. Fusesem în multe mănăstiri și învățasem mantrele și rugăciunile multor credințe, dar nimic nu părea să aibă vreun efect. Am invocat toate zeitățile pe care le cunoșteam și pe toți marii înțelepți, dar nici un ajutor nu părea să apară. Un singur lucru încă nu-l încercasem: curajul meu. Atunci, dintr-o dată, mi-am amintit: „Eu nu voi muri, pentru că nu există moarte pentru sufletul meu, iar moartea acestui corp este inevitabilă, dar fără importanță. Eu sunt etern, așa că de ce să-mi fie frică? Din nou m-am identificat cu corpul fizic. Ce biet prost sunt!”

Am rămas suspendat de acel arbust aproape 20 de minute. Când, brusc, mi-am adus aminte de ce-mi spusese maestrul meu, demult: ”Să nu faci un obicei din asta, dar oricând vei avea nevoie de mine și-ți vei aduce aminte de mine, eu voi fi întotdeauna acolo, într-un fel sau altul.”

Atunci, m-am gândit: „Mi-am încercat curajul, acum îmi voi încerca maestrul!” (Majoritatea discipolilor procedează așa. Tot timpul doresc să-și testeze maeștrii. Ei evită să-și privească propria slăbiciune, preferând să găsească greșeli maestrului.) Datorită acelei sângerări abundente, am început să amețesc. Totul devenise neclar; începeam să-mi pierd cunoștința. Deodată, am auzit două femei pe cărarea ce trecea pe deasupra mea. Ele veniseră pentru a strânge ierburi și rădăcini pentru animalele lor. Una dintre ele, privind în jos, m-a văzut și a început să strige: „Uite un om mort!”

Atunci, m-am gândit: „Dacă vor crede că sunt mort, mă vor abandona aici. Cum să le conving că sunt încă viu?”

Atârnam cu capul în jos și cu picioarele în sus și nu eram capabil să fac nici o mișcare. Ele erau la o distanță de câțiva zeci de metri de mine; chiar dacă aș fi reușit să vorbesc, nu m-ar fi auzit. Cu foarte mare greutate am reușit să-mi mișc picioarele. Una dintre ele a spus: „Nu, nu este mort! Picioarele lui se mișcă. Trăiește!”

Au fost niște femei extraordinare, pentru că au avut curajul să vină până la mine. Mi-au pus o frânghie în jurul taliei, apoi, puțin câte puțin, m-au ridicat. Creanga care mă rănise îmi era înfiptă în abdomen. M-am gândit: „Acum este, cu siguranță, momentul curajului!” Presând cu o mână stomacul, mi-am scos cu cealaltă mână bucata de lemn din abdomen.

Ele m-au ridicat și m-au dus până la cărarea care străbătea muntele. M-au întrebat dacă pot să merg, iar eu le-am asigurat că pot.

În primul moment nu am realizat gravitatea stării mele, deoarece problemele cauzate de creangă erau, în majoritate, interne. Ele au gândit că, din moment ce eram un swami, puteam să am grijă de mine, fără ajutorul lor. Mi-au spus cum să continuu drumul până la primul cătun, după care au plecat.

Am încercat să merg, dar după câțiva pași am leșinat și am căzut. Atunci m-am gândit la maestrul meu și i-am spus: „Viața mea s-a terminat. Tu m-ai îngrijit cu toată dragostea și ai făcut tot posibilul să cresc spiritual. Dar acum eu mor, fără să cunosc Realizarea Ultimă!”

Dintr-o dată, maestrul meu a apărut. Credeam că mintea îmi joacă feste, astfel că am întrebat: „Ești cu adevărat aici? Credeam că m-ai părăsit.”

Mi-a spus: „De ce-ți faci griji? Nimic rău nu ți se va întâmpla. Nu mai ții minte că astăzi este ziua în care ți s-a prezis că vei muri? Poți fi sigur că moartea nu ți se arată de două ori în aceeași zi. Acum o să fie totul bine.”

Încet, încet, îmi reveneam în simțiri. El a adus câteva frunze, le-a tăiat mărunt și le-a pus pe rana mea. M-a condus până la cea mai apropiată peșteră, unde a rugat câteva persoane să aibă grijă de mine. Apoi mi-a spus: „Acum știi că și moartea poate fi prevenită” – și a dispărut. După câteva săptămâni, rana se vindecase, dar cicatricea o port și acum pe trupul meu. În urma acestei experiențe, am înțeles cum un maestru adevărat și plin de dragoste poate să-și ajute discipolul, de oriunde s-ar afla. Am înțeles că relația maestru-discipol este cea mai înaltă și mai pură legătură care poate exista.

Este indescriptibilă!

(fragment din cartea „Relatările unui discipol despre maeștrii spirituali din Himalaya”,  de Swami Atmananda)