Sadismul părinților noștri


Zice numita Fire într-un comentariu de pe blogul lui Cudi și Ketherius:

Cat despre batranii neajutorati din azile, isi merita soarta. E strict alegerea lor. De bun simt este sa nu impovareze viata copiilor, ducandu-se mot in viata si in familia lor, hodoronc-tronc, acuma treceti si slugariti-ma pana mor, pentru ca asa vreau eu, sa nu mai aveti timp de voi si de familia voastra ! Deci sadism in forma pura la adresa propriilor copii acum deveniti adulti.
De bun simt este atunci cand nu isi mai pot purta singuri de grija, sa aiba decenta sa se eutanasieze. Decent, discret si cu bun simt, ca sa nu deranjezi pe nimeni. Daca batranii neputinciosi aleg sa isi continue viata in chinuri, neputinta si dureri, este strict alegerea lor, dar sa nu blameze copiii ca i-au trimis la azil. Vrei sa traiesti in chinuri, traieste … dar nu ma chinui si pe mine cerandu-mi sa-ti schimb scutecele ! Du-te si chinuie-i pe ingrijitorii de la azil, daca tot dai dovada de sandism si nu ai pe cine sa il exerciti !
Acuma serios, cat de dus cu capu’ trebuie sa fie cineva ca sa aleaga sa continue sa traiasca precum un cadavru viu, in dureri si neputinte ?

batrân

De multe ori m-am gândit la sadismul părinților noștri, dar niciodată n-am reușit să-l obiectivez, dându-i dau o formă atât clară și coerentă cum a făcut-o Fire mai sus. Da, sunt niște sadici (și duși cu capul pe de-asupra) că, ajunși la bătrânețe, apelează la ajutorul copiilor, intrând cu bocancii în viața și familia lor.

Care familie desigur că nu-i include. Pentru că nu oricine are inteligența rafinată a lui Fire să-și dea seama de următoarea diferență: faptul că noi suntm parte din familia lor încă de la naștere nu înseamnă că și ei sunt parte din a noastră. Faptul că noi am apărut în viața lor încă din momentul concepției, iar după naștere ei ne-au iubit, ne-au îngrijit, ne-au hrănit, ne-au îmbrăcat și ne-au șters la fund atunci când noi eram dependenți de grija și iubirea altora nu înseamnă că și noi trebuie să le permitem să intre în viața noastră atunci când ei devin slabi sau neputincioși iar noi suntem deja așezați la casele noastre, în bună parte și datorită efortului și ajutorului lor. În fond, ei ne-au vrut pe noi, nu noi i-am vrut pe ei.

Soluția decentă, conchide Fire, este să se eutanasieze, scăpându-ne pe noi, adică pe copiii lor, de o corvoadă. Decent, discret și cu bun simț. Vedeți ce frumos se poate tranșa problema hăinii grele a senectuții?

Sper, dragă Fire, ca decența și bunul simț să nu te părăsească cu trecerea anilor.

Later edit: alte opinii.

Advertisements

11 thoughts on “Sadismul părinților noștri

  1. Renata Carageani 10.05.2017 / 18:28

    Lotus, deși Fire a fost foarte brutală în comentariul ei, tu nu prea aveai dreptul s-o scoți din contextul discuțiilor și s-o pui la zid. Măcar pentru faptul că nu te-ai confruntat, real, cu situația în care trebuie să faci sacrificii majore, eventual nu-ți mai dai copilul la școala de arte plastice, fiindcă materialele de pictură costă scump, îl lași la generala de cartier, că ți-ai dat demisia ca să-l îngrijești pe bunicul paralizat și au scăzut veniturile familiei.
    Peste 20 de ani, o se te uiți în ochii nefericiți ai băiatului tău care s-a făcut chelner și mai postează pe net benzi desenate făcute de el, foarte apreciate de prietenii fesbuciști și o să-i zici, băi, tată, așa a fost să fie: ne-am sacrificat cu toții ca să-i prelungim lu bunică-tu viața cu doi ani. Dar e bine și chelner!…
    Zi-mi că. în contextul acesta (la care se raporta Fire) tu ai fi un tată fericit și un copil împăcat.

    • Lotus 10.05.2017 / 18:59

      Renata, spune tu, pe bune acuma: consideri sănătos modul ăsta de gândire, care răzbate din rândurile de mai sus? Ce context ar putea să justifice opinia că nu le datorezi absolut nimic părinților – care ar trebui, în momentul în care devin slabi, bolnavi, poate chiar neputincioși, să se eutanasieze din bun simț, în loc să apeleze la tine? Cum puteți gândi așa ceva? Cum mă poți lua la rost pentru articolul ăsta?

      În primul rând, părinții nici nu ar trebui să apeleze la tine. Ar trebui să începi să-i ajuți singur, din bun simț, în momentul în care vezi că încep să aibă probleme. Nu să aștepți să-ți bată ei la ușă, când deja nu mai pot. Nu e doar brutal comentariul lui Fire, e inuman.

      Un om zice că violul este absolut în regulă, eu îi pun citatul pe blog iar tu îmi spui că l-am scos din context. Da, o analogie, dar nu deplasată. Fii bună, rogu-te, și sumarizează tu aici contextul, pentru cititori, dacă crezi că am scos din context.

      Și nu trebuie să fiu în situația unui delicvent proaspăt ieșit din închisoare și cu o erecție masivă pentru a decela că violul este o faptă abominabilă. Cu asta sper că am epuizat argumentul lipsei de experiență directă. Paraliticul respectiv poate fi îngrijit în diverse moduri. Dacă situația o impune și nu ai timp, poți să-i angajezi o infirmieră la tine acasă. Pot să aibă grijă de el nepoții. Sau îl duci la spital, ori eventual îl lași o perioadă la spital, o perioadă acasă. Dar de aici și până la a spune că n-ai nici o obligație față de el și că din partea ta să se sinucidă, nu te interesează, e cale lungă.

      Parcă nu sunteți oameni!

    • Lotus 10.05.2017 / 19:27

      Iar băiatul meu care aspiră să fie mai mult decât chelner poate și el să-i dea de mâncare sau să-i schimbe oala de două ori pe zi, că nu-i cade mâna.

      Curios cum pari să ai o grijă specială pentru a nu răni orgoliul unor scriitori netalentați (apropo de dialogul precedent, pe tema recenzării cărților proaste), dar consideri că e absolut firesc și în regulă să gândești în termenii ăștia despre părinții tăi, că nu le datorezi nimic, nu te interesează de soarta lor și sunt cu capul dacă nu se eutanasiază.

      Aș zice că și ție îți lipsește o coardă a inimii, dacă n-aș fi citit articolele în care se vedea clar cât de mult ai ținut la mama ta. Așa că pur și simplu nu-mi explic cum poți să-i iei apărarea.

  2. Renata Carageani 10.05.2017 / 19:52

    Lotus, articolul tău ar fi fost minunat, dacă-l scriai. Ai dat, însă, doar un citat, care citat e rupt din context… , pe post de articol.
    Nu știu ce ar face Fire dacă s-ar pomeni cu unul dintre părinți legumă, numai bun de sucit de pe-o parte pe alta, ca să nu facă escare, bătrânul nefiind conștient de cum a ajuns, ce i se întâmplă.
    Eu am fost la un pas de experimentul acesta: mi-am calculat rapid posibilitățile, cât pot să rup din venitul familiei mele (eu + coabitantul), plus pensia mamei, ca să o internez într-un spital-azil? Puteam? Puteam! Nu mi s-a părut c-o iubesc mai puțin. Mi s-a părut că există o șansă să trăiesc și eu, pe lângă ea.
    Poate că te decepționez, dar, de îndată ce l-am descoperit, în toate facultățile lui, pe INSTINCTUL DE SUPRAVIEȚUIRE, nu i-am mai dat drumul din brațe!
    Cât ar ajuta un bătrân-legumă să ajungă în grija primăriei, fiindcă urmașul său e internat la balamuc, fiindcă nu a făcut față situației de criză?!
    Legea biologică zice că întâi pleacă bătrânii, apoi urmașii lor. La oameni și la animale. Eventuale artificii umanitarist-religioase sunt… artificii. Sclipesc nițel, apoi te lasă în beznă.

    Poate n-aș fi înțeles-o pe Fire, care emite o teorie dură, dacă n-aș fi trecut prin coșmarul teoriei ei, în plină posibilitate de-a deveni realitate.

    Lotus, când dai sentințe, dă-te jos de pe piedestalul teoreticului!

    • Lotus 10.05.2017 / 20:08

      Lotus, articolul tău ar fi fost minunat, dacă-l scriai. Ai dat, însă, doar un citat, care citat e rupt din context… , pe post de articol.

      Ce ar fi trebuit să explic în articol, că e inuman să nu-ți pese de părinți? Nu știu de ce ar avea cineva nevoie să-i fie explicat lucrul ăsta. Nu-mi dau seama nici de ce a trebuit să ți-l explic ție, în comentarii. E ceva de bun simț.

      Nu știu ce ar face Fire dacă s-ar pomeni cu unul dintre părinți legumă, numai bun de sucit de pe-o parte pe alta, ca să nu facă escare, bătrânul nefiind conștient de cum a ajuns, ce i se întâmplă.

      Până la stadiul de legumă durează. Mai întâi, bătrânul începe să meargă în cârje. Apoi, să nu-și mai poată lucra pământul, dacă-l are, și să nu-i mai ajungă pensia de medicamente. Eu zic că cel puțin la nivelul ăsta ar trebui, obligatoriu, să începi să-l mai ajuți. Și că asta nu te costă o avere și că este datoria ta morală. Dar, sigur, nu și datoria morală a lui Fire, pe care o doare undeva de părinți, în loc să le fie sprijin la bătrânețe.

      Eu am fost la un pas de experimentul acesta: mi-am calculat rapid posibilitățile, cât pot să rup din venitul familiei mele (eu + coabitantul), plus pensia mamei, ca să o internez într-un spital-azil? Puteam? Puteam! Nu mi s-a părut c-o iubesc mai puțin. Mi s-a părut că există o șansă să trăiesc și eu, pe lângă ea.

      Foarte bine. Și spitalizarea este o formă de îngrijire, și poate una mai competentă și adecvată situației lui. Dar de aici și până la a spune că din partea ta să se arunce pe geam, e cale lungă.

      Tu nu cred c-ai scris că te doare în 14 de maică-ta, că nu înțelegi cum de are nesimțirea să nu se sinucidă și că, din partea ta, să crape. Dacă ai fi scris, te-aș fi trecut și pe tine pe blog.

      Poate n-aș fi înțeles-o pe Fire, care emite o teorie dură, dacă n-aș fi trecut prin coșmarul teoriei ei, în plină posibilitate de-a deveni realitate.

      Drama e una, indiferența e alta. Și nu drama o contest; indiferența (și chiar sictirul) lui Fire mă sperie. Băi, și dacă și-ar ajuta părinții, tot lipsă de umanitate ar fi să vorbească în termenii ăștia despre ei, ajutându-i doar așa, în silă și din obligație, pentru că are bani.

  3. Fire 10.05.2017 / 21:52

    Lotus, te aberezi pe aici cu argumente emotionale de doi lei. Deci mai incerc o data : eu, adult in toate mintile, imi fac un plan de viata si imi pun niste intrebari gen, am cu ce sa ma intretin la batranete ? Imi convine sa traiesc neputincios si in chinuri ani in sir la batranete ? Daca asta vreau, am bani sa-mi platesc slugi sau nu ? Oare nu e mai convenabila o eutanasie decenta care sa ma scape de chin ? N-ar trebui sa-mi pregatesc testamentul cat sunt cu mintile intregi si sa-mi pregatesc eventuala eutansie, in caz ca nu voi mai fi in toate mintile cand voi avea nevoie ? Zic si eu …
    Sau sunt un nemernic fara scrupule care pretinde copiilor sai sa isi distruga viata ca sa ma stearga pe mine la coor, pentru ca … eu te-am facut, eu te omor ? Copilul pe care l-am adus pe lume e pe post de asigurare de batranete, numai bun sa-l exploatez la timpul potrivit ? Si de ce fac copilul responsabil pentru viata si intretinerea mea ? Pai el are [ropria viata de care sa se bucure, familia lui, nu sa ma slugareasca pe mine !

    Lotus, eu mai am o paine de mancat pana la batranete, dar stii de ce am 2 pistoale ( d-alea adevarate, luate pe licenta ) in casa + minim 100 gloante in lada la orice ora din zi si din noapte ? Pentru ca sa fiu sigura ca nu va trebui vreodata sa fac in viata ceea ce nu vreau. Pentru ca atunci cand se va intampla ceva neprevazut, un glont in cap e mai simplu decat sa ma caciulesc in fata autoritatilor pentru eutanasie. Pentru ca nu vreau sa ajung povara nimanui, pentru ca nu vreau sa fiu tinuta obligatoriu in viata daca sunt leguma ori in boli cronice dureroase. Pentru ca nu vreau sa traiesc batraneti chinuite in saracie ( viitor luminos nu se intrevede cu situatia economica din lume ).
    De asta, Lotus ! Deal with that si lasa gargara de muiere emotionata, ca nu tine loc de argumente si nici nu face fata realitatii in care traim !

    • Lotus 10.05.2017 / 23:38

      Pentru tine, relația cu părinții se reduce la o analiză matematică? Nu comportă și o dimensiune afectivă? Iubirea pentru părinții tăi (de bunici nu mai vorbesc) e o simplă gargară, exprimându-se prin „argumente emoționale de doi lei”?

      Chiar și dacă n-ai avea nici o picătură de afecțiune pentru cei care:
      – ți-au dat viață;
      – te-au șters la fund, te-au alăptat, ți-au cumpărat jucării, te-au învățat să mergi și să vorbești;
      – ți-au dat de mâncare, ți-au cumpărat haine și ți-au asigurat un cămin;
      – te-au educat și crescut după puterile și știința lor;
      – ți-au asigurat o familie unde să crești și să te dezvolți cât mai armonios, fiind înconjurată de atenție și iubire, atât cât au fost ei capabili s-o exteriorizeze, dar orișicum sinceră și profundă;
      – te-au purtat prin școală;
      – și au făcut toate aceste lucruri cu și din iubire pentru tine,
      deci chiar dacă i-ai privi pe acești părinți fără pic de compasiune și iubire, tot le-ai fi datoare vândută, pentru nenumăratele ore petrecute alături de tine, nopți nedormite, sacrificii făcute, griji, bani cheltuiți șamd.

      Ți-ai cupărat pistoale pentru când o să te ramolești? Păi tu ești precoce. Dar cred că degeaba o să le folosești, cele 100 de gloanțe vor merge în gol: n-ai nici inimă, nici creier.

      Auzi la ea, slugi! La asta se reduce relația părinte – copil. Bine că ei nu ți-au fost slugi când au avut grijă de tine. Când ai fost bolnavă și te-au purtat prin spital sau au stat la capul tău. Atunci au fost buni, acum pot să se sinucidă, din partea ta.

  4. Fire 11.05.2017 / 00:48

    Lotus, te stropsesti pe aici ca o muiere la ciclu si tot nu argumentezi nimic concret. Ce are sula cu prefectura, Lotus ? Ce legatura are faptul ca parintii mei au vrut sa puiasca si si-au indeplinit obligatiile de parinti , cu faptul ca ei refuza sa devina responsabili pentru viata lor, dar aruncand cu tupeu de borfas responsabilitatea in carca copiilor, pentru ca … iubire ! Iubire din parti cand iti epxloatezi propriul copil … in numele iubirii ! Hai sictir !

    • Lotus 11.05.2017 / 00:51

      Păi legătura este că, de vreme ce ei te-au iubit, te-au îngrijit și te-au crescut, dacă tu ești om, îi vei iubi la loc și îi vei ajuta la nevoie, în loc să-i numești tupeiști, borfași, nesimțiți, exploatatori și duși cu capul pentru că nu se sinucid. Cam asta-i legătura, pe care se pare că tu n-o pricepi.

      Încep să înțeleg că tu ai avut o copilărie nefericită. Nu pot decât să te compătimesc.

  5. Fire 11.05.2017 / 01:02

    Asta cu iubirea e discutabila si nu isi are locul in contextul in care parintii ne condamna la sclavie si suferinta pe viata aducandu-ne pe lumea asta. Deci hai sictir si cu iubirea filiala, ca in realitate e cel mai pur Stockholm Sindrom !

    De ajutat ii pot ajuta cu chestiuni minore, cum as ajuta un om la nevoie, dar nu mi-as face din asta scop in viata si nici nu i-as intretine, ori i-as sterge la cur la batranete. Nu tata, suntem adulti, si fiecare adult este responsabil pentru cum isi traieste si manageriaza viata. Cum iti asterni, asa dormi. Cam asta e treaba, pe care se pare ca tu nu o pricepi : ca batranetea e responsabilitatea fiecarui individ in parte si nu este responsabilitatea unui copil, vecin, catel, purcel.

    Nu, Lotus, eu nu sunt om. Sunt GOD incarnat, care are o experienta umana. Deal with that !

    • Lotus 11.05.2017 / 05:57

      No more comments.

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s