Make love, not war

Întotdeauna am considerat că locul războaielor este doar în filmele de fantezie. Și totuși, trăim într-o lume de rahat. De ce se petrece asta? Soldații sunt cei mai dezgustați de război. Credeți că infanteristul german lupta pentru a-și atinge un țel de expansiune sau pentru a stârpi masoneria și a impune rasa ariană pură, firește, de sorginte germană? Credeți că avea vreun avantaj concret din câștigarea războiului, altul decât violarea femeilor din orașele cucerite? Nu, era obligat să respecte anumite ordine venite de sus, în caz contrar riscând Curtea Marțială. O armată întreagă de soldați fără nicio motivație, făcând jocul câtorva generali.

Și nu e vorba doar de conflagrații sau războaie. Totul în jurul nostru e aiurea. Suntem prinși într-o lume dură, ce pare că vrea să ne sufoce. Sau măcar să ne transforme în niște mici roboți care nu mai au timp de ei înșiși. De ce exteriorul nostru este atât de contondent? Sunt sigur că dacă ai lua 10 oameni pe stradă la întâmplare, nimeni nu ți-ar spune că dorește răul celorlalți. De fapt, mai toată lumea nu vrea altceva decât să trăiască o viață liniștită, fericită și împlinită, alături de familie și prieteni. Nimeni nu se gândește să-l asuprească pe X, să-i facă greutăți lui Y etc. Asta nici măcar nu ține de un anumit nivel intelectual sau de alfabetizare, ține de condiția de a fi om. Sunt convins că nici agramații nu doresc altceva decât să fie fericiți, alături de persoanele la care țin. Nici habotnicii religioși, nici susținătorii unui partid politic, nici ecologiștii, nici fanii echipei Dinamo. Nici măcar ei. Iar dacă există printre noi un număr mic de infractori, puterea lor de a face rău este limitată și, după câteva fapte, sfârșesc prin a fi prinși. Și atunci, de ce trăim într-o lume atât de rece, de dură și de austeră?

Răspunsul este că, deși majoritatea oamenilor au intenții profunde luminoase și nutresc speranțe a căror împlinire ar transpune societatea într-una de vis, există o minoritate de – nu știu, 1%, 10%, care sunt animați de cu totul alte scopuri și motivații. Acei 1-10% doresc putere, doresc bani, doresc control și doresc să le obțină cu orice preț. Drama este că ei ocupă funcții de conducere, joacă rolul unor politicieni sau dețin imense trusturi și companii. Care poate fi rațiunea unui patron ce are deja miliarde de euro, bani pe care nu-i va putea cheltui niciodată, să continue să-și țină în sclavie muncitorii, dându-le un salariu de mizerie, obligându-i să poarte pampers pentru a nu pierde timp cu mersul la baie (da, există cazuri, chiar în România, în industria textilă) etc, pentru a face și mai mulți bani? Este o nebunie, oamenii ăștia sunt dereglați, dar ei sunt cei care conduc lumea, alături de politicieni și de cei care trag ițele sistemului economico-financiar de azi.

Desigur, există o anumită perspectivă din care poate să nu-ți pese de aceste lucruri, să nu fii atins de ele. Dacă nu îți dorești ditai vila cu piscină și ultimul model de BMW, dacă ești mulțumit cu ceea ce ai, atunci poți închide geamul, uitând de asperitățile lumii de afară și trăind fericit în sânul familiei tale.

Până a doua zi dimineață, când sună ceasul deșteptător și trebuie să mergi din nou la serviciu.