Ca un vas de sticlă ce ținea reunite o mulțime de ingrediente, adică țări, Europa e la un pas de a fi scăpată pe jos și de a se sfărma. Să fie bucătarul de vină? Sau rețeta nu mai corespunde gusturilor vremii? Șefii de facto ai UE, respectiv liderii Germaniei, Franței, Italiei și Spaniei s-au întâlnit ieri la Palatul Versailles să vadă ce e de făcut. Și au decis, pare-se, că vor continua proiectul Uniunii, dar îl vor stratifica.
O Europă pe două viteze, titrează ziarele noastre. Și cum să facem pentru a ne poziționa între țările din linia întâi, se dau cu fundul de pământ unii politicieni să ne explice pe Facebook. Aproape nimeni nu analizează cauze, toți sunt grăbiți să prindă locul I la focul de artificii și, furați de jocul de lumină și fum, ne oferă ghiduri de amplasare strategică și comportament, astfel încât să inhalăm o doză cât mai mare, cu un efect psihedelic cât mai lung și cât mai satisfăcător.
Mă rog, cauzele sunt mișcările naționaliste, populiste, care prind tot mai mult teren în țările europene și pe glob (vezi alegerea lui Donal Trump). Dar și ele sunt tot efecte, și poate cauza e tocmai capitalismul modern, democratic și disfuncțional. Încarnat în diverse entități, printre care și Uniunea Europeană. Nu vă faceți speranțe, n-o să aibă o viață mai lungă ca voi, asta dacă sunteți tineri.
Între timp aud că se pune de-o primă armată a UE. Foarte bine, deși asta n-o s-o salveze. Era o legendă cu un rege care și-a construit o cetate impenetrabilă și a oferit un premiu celui care va putea să pătrundă în ea și să-l omoare. Până la urmă a fost ucis, evident, dar asta prin conspirația și trădarea unor gărzi personale. De atunci se știe că cetățile puternice se prăbușesc cel mai adesea din interior.
Rămâne să decelăm care este, dacă vreți, acest interior.
Nu, măi, nu se rupe nici în două, nici în mai multe, doar exploatează obsesiile tocmai ca să nu crape din cauza lor.
Părerea ta. 🙂
Pe mine mă cam sperie cam tot ce se întâmplă în lume în ultima vreme, social-politic vorbind. Cred că e mai mult decât gimnastica de care vorbește Camelia și cred că e de rău.
Pe mine mă bucură și cred că e de bine. 🙂
Pentru mine, uniunea europeană e o făcătură. Civilizații bătrâne, cu specific național, cu diversitate etnografică, vorbind limbi diferite, nu pot copia Statele Unite în Europa.
Sfârșitul Comunității ar fi, după mine, revenirea la normalitate.
O armată UE nu înseamnă nimic altceva decât biruri în plus. Majoritatea statelor europene sunt deja membre NATO.
Eu, la politică externă, sunt zero barat. Dar anumite lucruri sunt evident ridicole, chiar și pentru un zero barat, ca mine.
Și pentru mine e o făcătură, dar una periculoasă, prin care s-a încercat și se încearcă, cu bună știință, distrugerea la propriu a individualității și spiritualității popoarelor ce o compun, prin anularea granițelor, a specificului național, instaurarea unei monede unice etc, scopul ultim fiind apropierea de așa-numita Noua Ordine Mondială, pe care unii lideri nebuni ai acestei planete (vizibili și mai ales din umbră) doresc să o instaureze. Așa că apariția primelor semne ce vădesc faptul că structura ei de bază se clatină nu poate decât să mă bucure.
Lotus, Cristoiu spune ce-i dictează Dragnea, care vrea să scape din UE, ca să poa’ să legalizeze hoția și să scape de pușcărie. Tu ce crezi că ai de câștigat susținând hoții și hoția?
Pe de-o parte, habar n-am care e poziția lui Cristoiu pe tema asta, pen’ că n-am mai intrat pe la el în ultima vreme, din lipsă de timp și interes (altfel, îl consider în continuare un jurnalist relevant). Pe de alta, nu, nu susțin hoții și hoția, nu m-a plătit nimeni să scriu articolul ăsta și n-aș scrie, plătit fiind, ceva în care nu cred. Textele pe care le scriu reflectă opiniile mele nemijlocite despre subiectele pe care le abordez. În cazul de față, consider că Uniunea Europeană face mai mult rău decât bine și preconizez că n-o să mai țină foarte mult. Nu am făcut o analiză să văd care partid de la noi și în ce mod ar avea mai mult de câștigat de pe urma căderii UE, dar, chiar de-ai avea dreptate cu hoții și hoția, asta tot n-ar schimba opinia mea despre UE.