Despre natura iluzorie a lumii


Nu mai rețin exact când am auzit prima dată de maya, concept ce definește lumea în care trăim drept iluzorie. În timp, am aflat că acest concept este o parte esențială din numeroase filosofii orientale complexe, pe lângă care miturile biblice sunt fabule de grădiniță. Iar de aici extragem un element important, și anume că această iluzie nu este întru totul o farsă, așa cum numele ne-ar sugera, deoarece, dacă ar fi așa, de ce s-ar mai fi obosit filosofii să scrie despre ea? De ce ar fi umplut sute de pagini pe tema asta, dacă toate paginile și tot efortul lor sunt, de asemenea, iluzorii?

meditație

Dar să nu intrăm în hățișul vedelor, upanișadelor, puranelor și tantrelor, adică al scripturilor orientale. Mult mai aproape de noi, un mistic indian ce avea să fie cunoscut și sub numele de sfântul cu 90 de Rolls Royce-uri, sau Osho mai pe scurt, ne-a lăsat o mulțime de texte și înregistrări ale unor conferințe susținute de el în fața discipolilor, pe teme de spiritualitate. Printre ele, am găsit o relatare despre ziua iluminării sale, în care ne vorbește în cuvinte frumoase și ușor de înțeles intuitiv (și) despre natura iluzorie a acestei lumi. Citez pasajele de interes:

În jurul orei doisprezece, mi s-au deschis ochii brusc – nu i-am deschis eu. Somnul fusese întrerupt de altceva. Am simțit o mare prezență în jurul meu în cameră. Era o cameră foarte mică. Am simțit o viață pulsând în jurul meu, o mare vibrație – aproape ca un taifun, o mare furtună de lumină, bucurie, extaz. Mă înecam în ea.

Era atât de uimitor de reală încât totul în jurul meu a devenit ireal. Pereții camerei au devenit ireali, casa a devenit ireală, propriul meu corp a devenit ireal. Totul era ireal pentru că acum era pentru prima oară realitatea. De aceea, când Buddha și Shankara spun că lumea este maya, un miraj, este dificil să înțelegem. Pentru că noi cunoaștem doar această lume, nu avem nici un termen de comparație. Aceasta este singura realitate pe care o știm. Despre ce vorbesc oamenii ăștia – asta e maya, iluzie? Aceasta e singura realitate.

Dacă nu ajungi să cunoști adevăratul real, cuvintele lor nu pot fi înțelese, cuvintele lor rămân teoretice. Ele par a fi ipoteze. Poate că acest om propune o filozofie – ”Lumea este ireală”. Când Berkeley, în Occident, a spus că lumea este ireală, mergea cu unul din prietenii săi, un om foarte logic; prietenul era aproape un sceptic. El a luat o piatră de pe drum și a lovit cu putere piciorul lui Berkeley. Berkeley a țipat, sângele a început să curgă, și scepticul a spus: ”Acum lumea este ireală? Spui că această lume este ireală? – atunci de ce ai țipat? Piatra asta e ireală? – atunci de ce ai țipat? Atunci de ce îți legi piciorul și de ce arăți atâta durere și neliniște pe fața ta? Oprești asta? Totul este ireal.”

Acum, acest gen de om nu poate înțelege la ce se referă Buddha atunci când spune că lumea este un miraj. El nu se referă la faptul că poți trece prin zid. El nu spune asta – că poți să mănânci pietre și că nu va fi nici o diferență dacă mănânci pâine sau pietre. El nu spune asta.

El spune că există o realitate. Odată ce ajungi s-o cunoști, această așa-zisă realitate pur și simplu pălește, pur și simplu devine ireală. Având viziunea unei realități mai înalte, apare comparația, nu altfel. În vis, visul este real. Visezi în fiecare noapte. Visul este una dintre cele mai importante activități pe le faci în mod constant. Dacă trăiești șaizeci de ani, douăzeci de ani vei dormi și aproape zece vei visa. Zece ani dintr-o viață – nimic pe care să-l faci atât de mult timp. Zece ani de visare continuă – gândește-te doar. Și în fiecare noapte… Și în fiecare dimineață spui că a fost ireal, și din nou, noaptea când visezi, visul devine real.

Într-un vis este atât de dificil să-ți amintești că e un vis. Dar dimineața e atât de ușor. Ce se întâmplă? Tu ești aceeași persoană. În vis există o singură realitate. Cum să compari? Cum să spui că este ireal? În comparație cu ce? Este singura realitate. Totul este la fel de ireal ca orice altceva, așa că nu există termen de comparație. Dimineața, când deschizi ochii, o altă realitate este acolo. Acum, poți să spui că totul a fost ireal. În comparație cu această realitate, visul devine ireal.

Există o trezire – în comparație cu ACEA realitate a ACELEI treziri, toată această realitate devine ireală. În acea noapte, pentru prima oară am înțeles semnificația cuvântului maya. Nu înseamnă că nu știam de el până atunci, nu înseamnă că nu eram conștient de sensul cuvântului. Când ești conștient , ești conștient și de sensul lui – dar nu îl înțelesesem niciodată până atunci. Cum poți să înțelegi fără a avea experiența?

În acea noapte, o altă realitate și-a deschis ușa, o altă dimensiune a devenit disponibilă. Brusc, era acolo, cealaltă realitate, realitatea diferită, ceea ce este real cu adevărat, sau cum vrei să-i spui – spune-i Dumnezeu, spune-i adevăr, spune-i dhamma, spune-i Tao sau cum dorești. Era fără de nume. Dar era acolo – atât de opacă, atât de transparentă și totuși atât de solidă că puteai s-o atingi. Aproape că mă sufoca în acea cameră. Era prea mult și nu eram încă capabil s-o absorb.

Așadar, maya nu înseamnă pur și simplu non-existență, ireal, ci mai bine zis aparență ce ascunde o altă realitate. Ideea pare să fie întărită de un alt mistic, cred că Sfântul Augustin, care spunea: „Lumea, așa cum ne apare, este făcută din lucruri care nu ne apar deloc”. Din nou, se scoate în evidență nu inexistența totală a lucrurilor, ci aparența lor înșelătoare.

Desigur, am putea spune că ambii mistici erau puțin fumați înainte de a scrie/afirma cele de mai sus. Dar ulterior am auzit de un alt tip care ar fi zis că timpul nu curge uniform, că el încetinește pentru obiectele aflate în mișcare și se grăbește în cazul celor statice. Cu alte cuvinte, cu cât te deplasezi mai repede, cu atât îmbătrânești mai lent comparativ cu cei pe care i-ai lăsat în urmă, deși tu nu-ți dai seama de asta. Știu, sună ciudat și contrazice percepția noastră despre timp, ceea ce, dacă mă întrebați pe mine, e un alt mod de a spune că noi percepem o realitate iluzorie.

Numele tipului era Albert Einstein iar fără teoria lui cu privire la dilatarea timpului, noi nu am avea astăzi GPS-uri funcționale.

Later edit: GPS-urile și teoria relativității

Advertisements

23 thoughts on “Despre natura iluzorie a lumii

  1. Renata Carageani 14.03.2017 / 17:22

    Lotus, nu neg nici viziunea lui Osho, accept și teza lui Einstein, poate că mai există o realitate sau mai multe într-un spațiu cu mai multe dimensiuni, dar realitatea percepută de noi, cu simțurile noastre, e cât se poate de reală pentru noi. Piatra, lovitura, durerea, sîngerarea nu fac parte dintr-o iluzie. Prietenul lui Berkeley avea dreptate.
    Despre vis… Visul e o creație a creierului bazată pe amintiri, experiențe reinterpretate de subconștient. Să zicem că realitatea palpabilă e o scenă. În stare de veghe joci un rol într-o piesă, visul e altă piesă în care joci. Sunt povești diverse jucate pe aceeași scândură. Visul e o ficțiune, așa cum și filmele sunt.
    Când am văzut Balul vampirilor, prin anii 80, am fost atât de pătrunsă de atmosfera filmului (era tot timpul viscol și noapte și frig, în film), încât, ieșind afară, în amurgul de iunie, cald și plin de culori, am fost șocată. O clipă, am avut impresia că visez. Adică, sub impresia filmului, chiar și în stare de veghe, uitasem că afară e soare și cald, ba chiar uitasem că există lumea reală de afară. În vis e la fel.
    Unde mai pui că eu, de multe ori, în timpul unui vis, reușesc să-mi spun „Ăsta e un vis, trebuie să mă trezesc!” Și, inconștient, mă agit, mă foiesc în pat, până mă trezesc.
    Pe urmă, interpretarea viselor de către psiholog (dacă faci psihoterapie pentru că ai coșmaruri, de pildă) decodifică acea realitate iluzorie din vis și-i găsește semnificația din realul tău.
    Nu, visul nu e un argument ca să dovedești că trăim o iluzie. E un contra-argument!

    p.s. Când am zis că ești într-o bulă, m-am gândit la o bulă de calm. Din care până și tu mai ieși, din când în când (vezi comentariul în care îi spui lui Fire să coboare de pe soclu). Regret că ai înțeles altceva. După cum regret că nu mai intervin la Cudi, dar mi-am interzis să mai intru pe același forum cu Fire. Are o atitudine grobian-sfidătoare. Care pe mine mă costă (afectiv), oricât de familiarizată aș fi cu bătăile cu cuvinte de pe net. În virtual, cuvintele rănesc mai mult decât în real, nefiind compensate de un zâmbet, de un ton glumeț, de un gest nostim.
    Când îi spui cuiva ”tu vezi-ți de povestioarele tale”, pe net, pentru mine e echivalentul lui „marș d-aici!” din real. Sunt eu cam masochistă, dar am niște limite.

    • Lotus 15.03.2017 / 01:08

      dar realitatea percepută de noi, cu simțurile noastre, e cât se poate de reală pentru noi

      Și realitatea percepută de noi în vis, cu simțurile noastre din vis, e cât se poate de reală pentru noi, cei care visăm în acel moment.

      Spui că după ce ne trezim, constatăm caracterul fictiv al scenelor din vis și faptul că, în tot acest timp, noi am fost așezați pe un pat cât se poate de real, din lumea fizică. De unde știi că nu există și o altă trezire, care să ne reveleze că acest pat, pe care acum îl vedem cât se poate de real, nu este decât tot un fel de scenă fictivă?

      Cu alte cuvinte, dacă tu acum ai visa că trăiești viața asta în care cheamă Renata și mergi zilnic la Prăvălie și ai studiat chimie și tot restul, cum ți-ai putea da seama că ești într-un vis?

      PS: Nu m-am supărat cu bula, am glumit. Tocmai asta îți ziceam, că ar fi bine ca nici tu să nu te superi, mai ales pe cineva pe care nu-l cunoști. Să fii mai detașată de ce cred unul și altul despre tine.

      Dacă cineva mă critică, fie are dreptate, caz foarte rar 🙂 , și atunci nu mă pot supăra decât pe mine, iar lui ar trebui să-i mulțumesc pentru feedback, fie n-are, și atunci e problema lui, nu a mea. Iar pe opiniile unui necunoscut, inclusiv despre mine, nu mă pot supăra, că fiecare e liber să gândească orice despre oricine. Sunt gândurile lui.

      Nu e vorba de masochism: pur și simplu nu văd cu ce mă poate afecta opinia cuiva. E liber să creadă orice despre mine, mă doare în cot de ce crede el sau ea. Iar Fire nici măcar nu-mi displace, că n-o văd rea intenționată, ci convinsă de adevărul pe care-l deține și de eroarea în care ne aflăm noi.

      Cât despre internet, de multe ori e ca în GIF-ul următor:

  2. Elena 14.03.2017 / 17:30

    Am citit și comentariile conexe de la Keth, și cred că fiecare are dreptate deși fiecare privește acest lucru strict dintr-o anume latură, diferită. Dacă privești din stânga lucrurile par într-un fel, din dreapta altfel sau mai exact ca straturile inimii, învelișule- miocard, pericard, endocard.

    Am mai citit pasaje din Osho dar niciodată nu l-am găsit atât de interesant ca acum, citind acest articol.

    Cred că o comparație mai ușor de înțeles pentru informaticieni referitor la maya- lumea iluzorie- ca un joc foarte complex printr-un VR extrem de perfomant unde sunt mai mulți ca tine, care pe lângă o nouă lume pe care o percepi vizual dispui și de un avatar care primește informații cu durere, foame, să rezolvi anumite sarcini alegând între și între și la finalul vieții de abia află care îi e scorul și dacă a trecut nivelul, în timpul jocului neavând acces la informațiile din afară.
    Ca duh jocul nu ar fi posibil pentru că n-sr avea miză materială – să furi sau să trudești, să minți sau să fii onest, să trădezi, să ajuți? De ce dacă nu simți foame, durere, nu ești ispitit? Când ieși regreți că ai jucat prost, când intri în joc uiți complet de ce este înafara lui și neavând motivație uneori nu joci cinstit și trișezi crezând că nimeni nu ține evidența, nu ai habar de cei înafara jocului. Astfel sufletul primește lecții din acest joc.

    Nu știu cât a pierdut la scor această fetiță în alte vieți dar cazul ei este impresionant:

    E un caz aparte, ea era cunoscută, a mai fost la TV, dar a cântat mai modest deși la orgă poate că a cântat chiar mai bine și complex și poate că PROTV-ul a speculat momentul, ce audiențe va aduce și impactul cazului și au invitat-o, au semnat poate și un contract, au pregătit-o ei cu un profesor care să-i aleagă o melodie potrivită, emoționantă care să-i punà în evidențã calitățile vocale, acutele alea nu le-ar fi luat fără a practica cu un profesor și bang golden buzz. Merita- dar e gândită treaba.
    Se știe că la unele concursuri unii sunt invitați.
    Dar cu toate acestea- e o lecție de viață și e încă foarte foarte impresionant, vocea e angelică- compensând parcă alte neajunsuri.

    ”Dacă vrei să descoperi secretele Universului gândește în termeni de energie, frecvență și vibrație.” inclusiv noi suntem “energie umană” după Nikola Tesla. Eu cred.
    Sunt de accord cu teoria ta exprimată în commenturi de pe blogul lui Cudi, exact cum spunea Antoine Laurent de Lavoisier a fost un chimist, filozof și economist francez “În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.” Astfel lemnul arde și decajă energie sub formă de căldură și cenușă dar pierde din masã întrucât cenușa e mai puțină. Panoul solar capteazã energia solară.
    Sămânța plantei- material genetic crește dar consumă energie solară și nutrienți din sol și consumă dioxidul de carbon – lemnul înmagazinează dioxid de carbon. Exemplele sunt mii. E logic. Problema e că noi transformăm totul mai repede decât poate reface natura în mod natural și creăm mari dezechilibre. Scoatel petrolul, consumăm energia – producem noxe. Producem substanțe de vibrație joasă.

    • Lotus 15.03.2017 / 01:40

      Elena, pe de-o parte, chestiile cu planeta și materialul genetic nu au legătură cu tema articolului. Îți propun să lași doar comentarii la subiect, chiar dacă voi fi mai scurte, iar eu le voi parcurge cu mai multă plăcere. Pe de altă parte, focul nu este o reacție nucleară, ci chimică, așa că nu se pierde masă, decât eventual o cantitate infimă. Presupun că masa care-ți dă ție cu minus se degajă prin fum, deci nu se pierde. Dacă s-ar „pierde” o masă de 10 kg, energia rezultată ar fi gigantică. Gen suficientă cât să te proiecteze cu tot orașul în spațiu.

      Interesant primul clip.

    • Elena 15.03.2017 / 12:40

      Lotus, puteai să-mi reproșezi și că nu am fost prea coerentă, că am făcut greșeli, oricum textul nu reflectă întocmai ce am vrut să zic eu atunci când am simțit să scriu commentul, așa lung cum e și “nelasubiect” pe alocuri. Ar fi un efort prea mare să mă conformez regulilor tale așa că tu dacă îți place îl primești, dacă nu îl ștergi, iar eu din două comenturi șterse nu mai comentez. Pentru că aici comentez cum și când vreau, nu am o normă și nici vreo procedură de respectat că nu e job iar tu nu mă plătești dacă devin un comentator pe placul tău. Eu sunt așa cum sunt aici și nu mă strădui să fiu cât mai aproape de perfecțiunea pe care o impui tu sau o gândești tu. Că până și perfecțiunea e diferită, darămite părerile? Totul e relativ. 🙂

      Nouă ne e greu să-i tolerăm pe cei “prea diferiți” de noi, gen Fire, Iosif, etc. Cum nu se aliniază ideilor noastre fixe cum îi dăm reject. Că în online nu contrabalansează nimic gen: o moacă simpatică, o atitudine, un ceai de mentă sorbit cu plăcere în timp ce celălalt îndrugă la “diferențe de opinie”, un salariu în timp ce șeful îndrugă la “chestii care ne scot din sărite”, etc.

      Cât despre chimie vs fizică te anunț că 40% din energia necesară la nivel global este produsă prin consumul de cărbune care degajă în atmosferă substanțe toxice, de la pulberi în suspensie (PM) și CO2, cel mai cunoscut din lista gazelor cu efect de seră, până la metale grele precum mercur, plumb, arsenic și cadmiu.
      Faptul că se folosește cărbunele e datorită prețului și impactului asupra mediului mai nociv dacă s-ar folosi lemn de exemplu, dar după cum știm China care deține în prezent cele mai multe centrale pe bază de cărbune este forțată de tratatele internaționale și faptul că e cea mai poluată țară din lume, smog, să înlocuiască cărbunele rusesc cu gazul rusesc pentru a produce energie electrică de care au din ce în ce mai multă nevoie și drept urmare la ei cresc centralele precum ciupercile.
      Deasemenea peleții ca și lemnul au o putere calorica medie de 18 MJ/kg, lasă puțină f cenușă și emisiile de CO2 sunt neutre (f puține) de aceea peleții sunt considerați a fi combustibil ecologic și fac parte din proiecte de dezvoltare durabilă – pe lângă că sunt fabricați din reziduri lemnoase sau reziduri agricole (paie, coceni, etc) sunt plante energetice care sunt plantate special pentru a fabrica peleți din ele ca trestia/salcia energetică, iarba elefantului, pawlonia, etc.
      Dacă ai fi citit cu atenție citatul lui N. Tesla pe care ți l-am dat ai fi înțeles că și el afirmă că totul este energie condensată de diverse vibrații și mai multe feluri. La fel cum și tu ai afirmat după scrierile yoghine.

      Deși primim energie solară totuși nu e suficientă din cauza modului în care o administrăm. Noi ne extragem energia din hrană, care e mai bună sau ne dă mai puțină energie pe care uneori o stocăm în masă musculară sau în depozite mai greu de utilizat precum grăsimea, cum zicea Tesla și noi suntem energie umană. Chiar și gândul e o formă de energie, de vibrație joasă sau înaltã deci pozitiv sau negativ, de putere mai mare sau mai mică, etc. Faptul că material le putem schimba dintr-un element în altul și că noi le-am dat nume în loc de frecvențe, fel, putere sau vibrație – e altceva.

    • Elena 15.03.2017 / 13:00

      Da, video-ul mi s-a parut funny dar știam unul și mai funny dar nu l-am mai regăsit.
      Uite unul f interesant – simulator pasăre cu VR

  3. Cudi 14.03.2017 / 18:23

    Lotus, Osho ăsta e mare vedetă spirituală, înțeleg. Le zicea frumos, pe înțelesul tuturor. Însă eu nu-l pot altfel decât generator de afirmații de natură spirituală cu priză la public și așa cum Sandra Brown are publicul ei, la fel și omul ăsta. E un om care a pretins că știe calea iluminări, că s-a TREZIT. Eu mă rezum la a a crede despre el că era un visător, nu un iluminat. Motiv pentru care nici nu voi putea lua drept adevăr spusele lui despre iluziile realității noastre. Chit că aș vrea și eu să știu că există mai mult decât pot înțelege acum.

    • Lotus 15.03.2017 / 01:56

      Păi dacă tu nu poți să-l privești altfel, tocmai ți-ai expus o incapacitate, nu? Ce aș putea să-ți răspund la asta? De trei ori afirmi că nu poți: nu poți să-l privești altfel, nu vei putea lua drept adevăr spusele lui și nu poți înțelege acum pe cât ai vrea. Și te rezumi, a patra oară, la a crede că e un visător. Asta arată că, mai mult inconștientă, te limitezi singură.

      Dacă ai putea să îl privești și altfel, atunci s-ar crea posibilitatea unei discuții sau a unei lecturi cu ochii deschiși, în care să încercăm să vedem dacă cuvintele lui, nu neapărat cele de mai sus, emană vreun parfum, sau dacă sunt doar poleite cu note ce dau bine la urechea poporului. Dar dacă tu pleci din start de la premiza că nu poți să-l privești altfel, ce răspuns pot eu să-ți mai dau?

  4. Renata Carageani 14.03.2017 / 19:13

    Cudi, Osho e ca Mama Omida: dacă ți-a ghicit că câștigi procesul și îți iei pământul înapoi, e o vizionară. Dacă pierzi procesul, e o șarlatancă. Fiecare vorbitor de-ăsta are publicul lui. Lupta e să fie cât mai generaliști, ca să aibă audiență mai bună. Porunca „prostește-i pe proști!” are și o variantă îmbunătățită: „prostește cât mai mulți proști!” Din nefericire, funcționează.

    • Cudi 14.03.2017 / 22:56

      Renata, mi-ai amintit de pariul lui Pascal.

    • Lotus 15.03.2017 / 02:00

      Renata, câte cărți i-ai citit?

  5. Renata Carageani 15.03.2017 / 06:09

    Lotus, cum deja bănuiești, niciuna. Am comentat citatul dat de tine. N-aș putea să citesc despre ceva în care nu cred.

    • Renata Carageani 15.03.2017 / 06:22

      „dacă tu acum ai visa că trăiești viața asta în care te cheamă Renata și mergi zilnic la Prăvălie și ai studiat chimie și tot restul, cum ți-ai putea da seama că ești într-un vis?”
      Teoretic, n-aș avea cum. Practic, într-un vis veritabil constați, cu uimire, că lucrurile se întâmplă altfel decât le știai tu. De foarte multe ori mi se întâmplă, în vis, să fiu contrariată de noutatea situației, cînd de fapt eu știam că e altfel. Probabil că o secțiune a creierului nu doarme. 🙂
      Ori, în visul ăsta pe care mi-l propui tu a fi vis, nu am sentimentul că mai există o variantă. Nu se întâmplă lucruri stranii…
      Pe bune, nu știu cum să argumentez evidența. Deși mintea mea e foarte înclinată spre ficțiune, viața asta pe care o trăim nu e ficțiune. Poate doar nu e unica, dar ficțiune nu e.

    • Lotus 15.03.2017 / 08:53

      Dar dacă nu crezi în cineva înainte de a-l citi cât de cât, iar ulterior nu-l citești pentru că nu crezi în el, nu înseamnă asta, oare, că acționezi în baza unei prejudecăți? 🙂

      Iar visul ăsta de-l trăim acum nu e un vis în care să se îmtâmple lucruri stranii. E un vis în care totul e ordonat, în care trăim într-o lume sigură, cunoscută, cu reguli clare, bătute în cuie, în care suntem cu picioarele pe pământ, în care fiecare cunoștință ne confirmă percepția acestei realități. Pentru că așa vrem noi să-l visăm și ne agățăm de visul ăsta, în căutarea unei lumi ordonate. O lume în care, deși Buda ne spune că suntem liberi, ne considerăm înlănțuiți, deși religiile ne învață că suntem nemuritori, ne considerăm efemeri, deși diverși inițiați sau yoghini ne demonstrează abilități ieșite din comun, ne considerăm neputincioși. E un vis în sens invers, de data asta. E visul unei conștiințe care nu poate să accepte și să asimileze perspectiva transcendentă a propriei dumnezeiri, a propriei infinități, a propriei omnipotențe, și atunci se refugiază, spre binele și protecția ei, într-un univers mic și limitat, pe care-l poate înțelege și de unde va descoperi, treptat, pas cu pas, viață după viață, o nouă perspectivă, tot mai înaltă, tot mai spirituală.

      Spui că poate în cazul tău o parte din creier este trează și astfel îți dai seama că visezi. În lumea noastră, diverși mistici au anumite revelații sau stări de trezire, sigur că vorbim de o trezire spirituală, după care afirmă că realitatea acestei lumi este mai subțire decât o percepem noi. Adică și ei încep să-și dea seama că visează, pe măsură ce conștiința lor profundă se trezește.

      Mă rog, e o analogie, a nu se citi chiar ad-literam. 🙂

  6. Iosif 15.03.2017 / 09:01

    Fraierii nu mor niciodata,doar se schimba si înmultesc! De unde putea obtine 90 de Rolls Royce-uri”fara sa munceasca?! Preotii,evanghelistii,filozofii,politicienii din toate timpurile au parazitat societatea provocând razboaie si holocaust mondial iar credulii se lasa în continuare manipulati,orbi si surzi la strigatul ÎNTELEPCIUNII ! 🙂

  7. Renata Carageani 15.03.2017 / 17:26

    Ba da, Lotus, acționez în baza unei prejudecăți. Mie, iluzia asta de viață cu care mă confrunt ca și cum ar fi reală, îmi dă atâtea bătăi de cap, încât nici nu-mi pasă dacă e reală sau iluzorie. Încerc să-mi economisesc forțele.

  8. Camelia 26.04.2017 / 22:40

    Uite, bre, să-ţi zic de a mai maya dintre toate iluziile, dragostea, bre, asta pe care toţi o trăim atât de real, şi nici c-am vrea să îi dăm la o parte vălurile, că doar n’am vrea să trăim ca nişte iluminaţi, nu?

    • Lotus 26.04.2017 / 22:56

      Nu știu cu dragostea, dar iubirea, aia profundă, cred că e unul dintre puținele fire de care ne putem ține ca să ieșim din vis.

  9. Camelia 26.04.2017 / 23:59

    Păi da, că nu’i totuna.

    • Lotus 27.04.2017 / 00:40

      De vreme ce nevoia de iubire este una dintre cele mai profunde nevoi umane, probabil că da, dragostea în care ne afundăm uneori și care ne aruncă o mulțime de văluri peste ochi este, după cum zici, unul dintre cele mai puternice miraje. Și, din nefericire, ne băgăm în el singuri, ne auto-iluzionăm. Asta sigur că tot din ignoranță și superficialitate.

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s