Halloween-ul, între sacru și profan

Astăzi, pe 31 octombrie, s-a serbat Halloween-ul. Ei bine, ieri am dat pe un grup de chat peste o poză cu următorul conținut textual:

Ora de religie și discriminarea

Unul dintre argumentele folosite de opozanții predării religiei în școli este faptul că aceasta i-ar discrimina pe copiii de turci, tătari, arabi etc. O spune Renata în comentariul linkuit, dar am văzut-o și la alții în trecut. Ei bine, din punctul meu de vedere nu este vorba de o discriminare, de vreme ce acești turci, tătari și arabi trăiesc pe teritoriul României. Necesitatea de a se familiariza cu religia acestui popor este aproape subînțeleasă. Faptul că trebuie să învețe Limba Română, adică limba oficială din țara în care trăiesc, vi se pare discriminatoriu? Chiar dacă România este un stat laic, înțelegerea resorturilor intime care animă credința acestui popor ține aproape de bun simț și-i poate ajuta să se integreze mai bine, din punct de vedere social, în acest spațiu. Iar dacă nu doresc s-o studieze, o pot refuza, că-i opțională.

Despre sfinți, popi și ipocriți

În ultimul ei articol, Renata ne spune că fostul episcop de Huși, Corneliu Onilă, ajuns simplu călugăr în urma unui scandal sexual de proporții, care l-ar fi înfățișat ca având alte preferințe sexuale decât majoritatea enoriașilor lui, este numit în continuare Sfinția Sa, observând contradicția dintre comportamentul răspopitului și titlul de care încă se bucură. Și are dreptate. E ridicol să-l numești sfânt pe cineva care, după toate canoanele religiei tale, este un mare păcătos. Iar problema merge mai departe de atât.