Canibalismul metafizic


Nu-mi place că, mai nou, Radu Iliescu își intitulează articolele „Frântura Zilei”, cu un contor numeric la final. Eu i-aș fi numit penultimul articol Canibalismul religios. Pentru că rândurile lui mi-au lăsat un gust de carne fragedă și suculentă:

Tehnic vorbind şi fără teamă să apăsăm pe cuvinte, creştinismul este ultimul canibalism al acestui ciclu cosmic, şi singurul despre care avem o idee aproximativă.
[…]
Atât cât pot şti în acest moment, în doctrina avatarurilor divine din hinduism niciuna dintre descinderile Logosului nu sfârşeşte prin a se contopi gastronomic cu adoratorii săi. “Luaţi, mâncaţi… Beţi dintru acesta toţi…” Domnul Iisus nu ne-a lăsat o Lege, n-a scris niciun text sacru despre lucrurile fundamentale. Domnul Iisus ne-a lăsat un trup şi nişte sânge, şi ne-a poftit să mâncăm şi să bem din ele.

Ce părere aveți? Eu zic că nici măcar un adevăr dintr-o carte nu-l poți asimila prin simpla citire. Trebuie, similar, să mănânci paginile cărții pe care-o citești, să te hrănești cu ele, sau, dacă nu, să faci dragoste cu ele. Iar aici deschid o paranteză: actul erotic este deseori menționat în Biblie printr-un cuvânt derivat din cunoaștere:

24. Cand s-a trezit Iosif din somn, a facut cum ii poruncise ingerul Domnului; si a luat la el pe nevasta sa.
25. Dar n-a cunoscut-o, pana ce ea a nascut un Fiu. Si el I-a pus numele Isus.

Închizând paranteză, arta era, în trecut, o formă de a ajunge la esențe, deoarece tăcerea, simbolul și metafora sunt octave superioare ale cuvântului rostit și fragmentat. Iar indienii au numit plăcerea estetică pe care ți-o conferă un spectacol artistic prin rasa, care s-ar traduce aproximativ prin savoare. Iar savoarea, rasa, a fost numită așa și nu altfel deoarece simțul gustativ este singurul dintre cele cinci simțuri care implică asimilarea fizică a obiectului simțit. Văzul, auzul, mirosul și chiar atingerea îți permit să percepi un obiect aflat la o distanță mai mare sau mai mică de tine. Lipit de tine, în cazul simțului tactil, dar tot exterior. Singur gustul implică înglobarea obiectului de cunoscut, asimilarea lui, internalizarea lui. Iar arta, spun esticii, nu poate fi trăită și înțeleasă fără să fuzionezi cu ea, fără să o înghiți.

Poate că nu-i putem spune canibalism, deoarece nu mănânci un alt om, ci o creație artistică, și nici elementul ritualistic nu mai este prezent, ca în cazul euharistiei, dar cred că sensul este același.

Advertisements

7 thoughts on “Canibalismul metafizic

  1. Renata Carageani 06.09.2017 / 19:55

    Mie, sintagma ”canibalism creștin” mi se pare extrem de ambiguă, în ciuda faptului că se vrea șocantă și originală. Niciuna dintre conotațiile cuvântului canibalism nu e plăcută minții omenești. De aceea, inițial, am crezut că articolul e o critică la adresa bisericii. 🙂
    Acum, stând controsionați într-o postură yoghină și judecând simplu, canibalism = obiceiul de a mânca indivizi din propria specie. Greșit, dex-ul zice că înseamnă antropofagie, când antropofagia e denumirea canibalismului cu referire la specia umană. Mult mai util ar fi fost ca dexul să dea etimologia cuvântului, din spaniolă.
    Sensurile figurate ale cuvântului, însă, în dex sunt corecte – cruzime, sălbăticie, ferocitate și aș mai adăuga primitivism.
    Nu cred că există vreo ființă umană care să nu se înfioare, măcar nițel, când aude „canibalism” și derivatele. Cuvântul acesta nu poate fi decât generator de repulsie, oroare.
    Așadar, toată micropredica lui Iliescu despre profunda legătură spirituală prin carne și sânge dintre Iisus și creștini se duce de râpă, fiindcă prima trimitere pe care o face mintea cititorului când vede CANIBALISM e la PRIMITIVISM, CRUZIME.

    Pe tine, însă, te-a înflăcărat articolul lui. 🙂

    Ciudat mi se pare că un ovo-lacto-vegetarian din convingeri etice se duce cu gândul la „un gust de carne fragedă și suculentă”. La originea acelei cărni fragede și suculente, gen friptură în sânge, sper, nu stă un animal ucis? O Vacă? Un Porc?
    Asta ar fi prima observație. A doua, legată de prima e că, de fapt, jinduiești la gustul cărnii. Sau, poate, te-ai declarat pe net ovo-lacto…, dar, în real, tot un mic cu muștar face deliciul unui popas pe Dealu Negru! Și tot un mușchiuleț de porc, împănat cu cățeluși de usturoi, la cuptor, face deliciul unui prânz!

    Referitor la „cunoaștere”, ca sinonim al „împreunării” în Biblie, eu zic că e mai mult o exprimare delicată, eufemistică despre o activitate trupească la care se stinge lumina, și mai puțin filosofie.

    O ultimă precizare: cuvântul savoare presupune conlucrarea celor două simțuri – gustativ și olfactiv și se referă în principal la mâncare, apoi, prin extrapolare, la amintiri, opere de artă etc.
    Când un bolnav de gripă spune că mâncarea „nu are gust”, nu e fiindcă gripa i-a afectat papilele gustative, ci fiindcă i-a diminuat simțul mirosului (nas înfundat). Ceea ce stârnește secreția gastrică și pofta de mâncare când intri în bucătărie nu e aspectul mâncării, că poate e încă pe foc, într-o cratiță acoperită, ci mirosul ei.
    Și, dacă stai bine să te gândești, primul gest pe care-l faci ca să cunoști un „ceva” necunoscut, nu e să-l guști, ci să-l miroși. Mirosul furnizează infinit mai multe informații decât gustul. Un orb intrat într-o cameră, pentru prima oară, populată sau nu de alte persoane, va culege primele informații pe bază de miros, înaintea pipăitului. Pentru el, gustul e ultima grijă în cunoaștere.
    Nu, nu sunt o cunoscătoare în materie de nevăzători, dar am citit „Bruta”, de Guy Des Cars , un roman polițist, în care personajul principal e un surdo-mut-orb. De-aia ziceam să citești literatură, ca să experimentezi trăiri la care n-ai avea acces, prin intermediul altora, care știu să le povestească.

  2. Lotus 06.09.2017 / 21:28

    Renata, eu zic că te pierzi într-o mulțime de detalii legate de suprafață și care n-au nimic de-a face cu esența textului discutat. La cuvântul canibalism obiectezi că îi va crea repulsie cititorului. Așadar, demersul filosofic este ratat din start, deoarece autorul (Radu Iliescu) n-a menajat sensibilitățile cititorului. Ca și cum un text ar trebui scris pentru toți cititorii! Pe de altă parte, când eu, ovo-lacto-vegetarian declarat, pun sensibilitățile cititorului pe primul loc și scriu „gust de carne fragedă și suculentă”, găsești altceva de obiectat, și anume că aș fi ipocrit! 😆 Dacă vrei să obiectezi, vei găsi ceva de obiectat orice aș scrie.

    În India există temple pe ai căror pereți exteriori sunt gravate scene erotice explicite, cu sex în doi, sex în trei, orgii sexuale etc. Și nu sunt muzee, ci locuri de meditație și rugăciune, similare cu bisericile și mănăstirilor de la noi. Ce o fi fost în capul ctitorilor, de le-au construit așa? Înăuntru, pereții sunt goi. S-ar putea obiecta că a grava organe genitale pe un locaș de cult este contraproductiv, deoarece primul sentiment pe care-l vor trezi aceste ilustrații în mintea credinciosului va fi de repulsie, dar Eliade spunea că tantrismul nu se adresează profanilor. Aceste gravuri sunt un filtru care-i ține la distanță pe neaveniți. Poate că textul lui Radu Iliescu nu-i scris pentru cei care nu pot trece de sensurile comune ale cuvântului „canibalism” și de repulsia pe care ele o trezesc.

    Am ales să formulez „gust de carne fragedă și suculentă” proiectându-mă în mentalul colectiv (vouă vă place carnea) și făcând o legătură cu articolul citat. Carnea din expresia mea are tot atâta legătură cu carnea fizică pe cât o are canibalismul lui Iliescu cu canibalismul tău. Carnea de acolo este o metaforă a gustului bun, și am ales-o în funcție de preferințele voastre, nu de ale mele. Mie simplul miros de carne fiartă sau prăjită îmi provoacă o stare puternică de greață. Dar, cum ziceam, dacă nu menajezi sensibilitățile cititorului nu-i bine, dacă le pui pe primul loc, iar nu-i bine. 🙂

    E posibil ca acel „cunoscut” biblic să fie un eufemism. Chiar și așa, din mulțimea de eufemisme posibile, s-a ales verbul „a cunoaște” și nu un alt verb.

    Înainte de a mirosi ceva, îl auzim. Mirosul se disipează rapid, în timp ce sunetul se propagă la o distanță mult mai mare. Desigur, cu condiția ca el să existe (unele obiecte nu emană sunete). Și mai departe decât sunetul ajunge lumina. Ochiul nu are o distanță limită, putem vedea obiecte oricât de îndepărtate, cu condiția ca niște fotoni reflectați de acele obiecte să ne ajungă pe retină. Așadar, prima dată vedem, apoi auzim, apoi mirosim, apoi atingem și, în final, gustăm. Iar ca să gustăm, trebuie să asimilăm, să înglobăm. Rasa se traduce cel mai bine prin savoare, cuvânt strâns legat de simțul gustativ. Gândește-te și la un tablou sau spectacol artistic. Nu prea ai mirosuri acolo. Ai văz și auz. Vezi tabloul. Vezi actorii pe scenă și îi auzi. Nu ai nici gust. Totuși, esteții indieni nu au definit emoția artistică printr-un derivat al văzului sau al auzului, care pot recepta impresii de la distanță. Chiar dacă filmul este proiectat pe un ecran aflat la câțiva metri în fața ta, ei nu spun că trebuie să-l vezi, și nici să-l auzi, ci că trebuie să-l „guști”. Sugerând prin asta, repet, faptul că arta trebuie asimilată, internalizată.

    Iar personajele, firește, canibalizate.

  3. Renata Carageani 06.09.2017 / 21:55

    Lotus, ce treabă au organele genitale cu ideea articolului lui Iliescu, cu ideea articolului tău, cu comentariul meu?!

    Deci Iliescu a ales să se adreseze, cu canibalismul, numai acelor cititori care nu-l asociază cu primitivismul și cruzimea?!
    Iar tu, cu suculenta și frageda, te-ai adresat mentalului colectiv?
    Ei, atunci ești mai bun ca Iliescu. Mai generos!
    Povestea cu auzitul înaintea mirosului e o nebunie. Dacă ceva pute într-o incintă, e capabil să pută într-o liniște desăvârșită și, la originea putorii, n-a fost nicio acțiune zgomotoasă.

  4. Iosif 06.09.2017 / 22:00

    O perceptie limitata de cele cinci simturi primare,relative,înselatoare,false,moarte,lipsite de lumina adevarului eliberator,elevat de Spiritul Sfânt atemporal,Singurul ce da “gust si savoare” oricarui fel de mâncare. 🙂

  5. Lotus 06.09.2017 / 23:04

    Renata, credeam că am explicat legătura. Ai spus așa:

    Așadar, toată micropredica lui Iliescu despre profunda legătură spirituală prin carne și sânge dintre Iisus și creștini se duce de râpă, fiindcă prima trimitere pe care o face mintea cititorului când vede CANIBALISM e la PRIMITIVISM, CRUZIME.

    Iar eu ți-am răspuns dându-ți un alt exemplu ce s-ar putea băga, conform logicii tale, la categoria „așa nu”: acela al unor temple ce au gravate pe pereții exteriori acte sexuale explicite.

    Textul lui Iliescu are „gravat” la intrare cuvântul canibalism. El îi va opri pe cei care nu pot trece de „prima trimitere pe care o face mintea” lor când vede acest cuvânt. În mod similar, templele respective îi vor opri pe credincioșii care nu pot trece de prima trimitere pe care o face mintea lor la vederea acelor desene erotice. Ce-i așa greu de înțeles?

    Nu cred că Radu Iliescu a vrut să se adreseze doar acelor cititori care nu asociază canibalismul cu primitivismul și cruzimea și nici nu știu dacă măcar există astfel de cititori. În schimb, cred că s-a adresat celor care pot trece de această primă senzație de repulsie, identificând ulterior sensul figurat în care este folosit canibalismul în text, sens ce n-are nimic de-a face cu cruzimea și primitivismul. Și în mintea mea cuvântul canibalism, când mi-au căzut ochii pe el, a trezit la început aceeași senzație de cruzime și primitivism, dar nu m-am oprit acolo, nu am închis pagina, am continuat lectura și am descoperit că ceea ce voia de fapt să spună autorul, sub masca „canibalismului”, era cu totul altceva decât ai crede la început.

    Cred că pentru acești cititori, care nu se opresc la prima impresie, oricât de șocantă ar fi ea, este scris acest text.

    Povestea cu auzitul înaintea mirosului e o nebunie. Dacă ceva pute într-o incintă, e capabil să pută într-o liniște desăvârșită și, la originea putorii, n-a fost nicio acțiune zgomotoasă.

    Păi și dacă cineva face gălăgie într-o incintă, e capabil să facă gălăgie în mod complet inodor, dacă respectivul nu pute, pentru că de exemplu s-a spălat! Și la originea gălăgiei pe care o produce și pe care o auzi, n-a fost nici un miros.

    Evident, dacă cineva nu face gălăgie, nu îl vei auzi. După cum, dacă nu miroase, nu vei simți nici un odor venind dinspre el! Ideea e că dacă și pute și face gălăgie, adică dacă există ambele semnale – cel sonor și cel olfactiv -, prima dată îl vei auzi. Va trebui să te apropii puțin de el (sau incinta să fie mai mică) pentru a-i simți și mirosul. Urechea bate ceva mai departe decât nasul. Iar ochii bat și mai departe.

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s