Ce am citit azi


Fiind astăzi o zi în care aveți chef de lectură – și știu asta pentru că tocmai îmi parcurgeți articolul -, m-am gândit să vă recomand câteva lucruri citite de mine pe la alții, deschizând totodată o rubrică de recomandări pe blog. Încep cu o poezie intitulată Urma nimicului. Hari Bucur-Marcu nu-i tocmai un poet, dar din când în când încearcă și poezii, iar asta mi-a plăcut.

Am început cu o poezie despre morminte, scrisă de un analist politic. Cu ce să continuu? Cu o proză intitulată Vorbind cu cei de dincolo, scrisă de un economist. Subiectul e intrigant: structura piramidei puterii de pe glob, de la ora actuală. Printre altele, aflați de ce, dacă aveți un telefon inteligent, sunteți sclavi.

Dar nu toată lumea este sclava tehnologiei. Există încă oameni care se pot avânta în diverse expediții sau drumeții, bucurându-se de păduri, cer și sate îndepărtate, fără nimic altceva decât un rucsac și o cameră compactă de buzunar. Articolul lui Colorbliss conține poze și impresii de călătorie prin cea mai bătrână pădure din țară, zice ea. Eu o cred pe cuvânt, că nu-i indicat să contrazici femeile.

Dacă v-am trezit pofta de colindat, Paul Gabor vă invită în satul celor 8 pitici și jumătate.

Nu știu de ce, în condițiile în care există atâtea bloguri frumoase, Ioan Suciu deplânge starea literaturii actuale. Dar îi dau dreptate când spune că aceasta ar trebui să te înalțe, să te facă să uiți de problemele cotidiene, să evadezi în imaginar.

Fără legătură cu nimic din ce-am scris mai sus, vă recomand, pe final, un articol al lui Radu Iliescu despre două modificări îngrijorătoare în politica de acceptare a unui doctorand în teologie. Perspectivele sunt, și aici, sumbre.

Și mă gândesc ca pe viitor să creez o rubrică nouă, cu antirecomandări. De exemplu, pe voi vă deranjează gerunziile? 🙂

Later edit: și un articol mișto, în caz că v-a scăpat. 🙂

Advertisements

13 thoughts on “Ce am citit azi

  1. Renata Carageani 03.09.2017 / 00:50

    Între „bloguri frumoase” și literatură nu există nicio legătură. Diferența dintre a scrie literatură și a scrie pe blog e cam ca aia dintre a te duce la manichiuristă și a-ți roade unghiile.

  2. Lotus 03.09.2017 / 01:55

    Înseamnă că toți scriitorii trăiesc în trecut, pe vremea când nu exista internet.

  3. Renata Carageani 03.09.2017 / 06:59

    Există o mare diferență între felul în care se scrie o carte și felul în care se scrie pe blog. O carte are un plan, o hartă, o structură, un schelet, un început și un sfârșit. Un blog e ca un ziar. Pe blog scrii mereu „la prima mână”, nu revii, nu reformulezi, nu tai, nu adaugi, nu cizelezi… De câte ori te-ai întors în urmă, să rescrii un articol?
    Fie și numai faptul că la realizarea unei cărți e nevoie de mai mulți oameni, și tot nu pot fi comparate. Poți aduna niște scrieri de pe blog într-un volum dar, de îndată ce te-ai decis să faci asta, reiei materialul selectat și-l recitești cu alt ochi, mult mai exigent, apoi intervine ochiul editorului, care face tot ce tu, ca scriitor, nu te pricepi să faci.
    Da, există carte digitală, dar aceea nu e decât o formă de a oferi spre citire un text care a fost conceput și realizat ca pentru carte pe hârtie.

  4. Lotus 03.09.2017 / 07:49

    Ești prea serioasă, Renato! Știu că sunt diferite, dar te sâcâiam și eu. 😛 Pe de altă parte, ce are blogul și n-are cartea e spontaneitatea și elementul de opinie. Cartea e o ficțiune, un labirint, îți arată un film din mintea scriitorului, o fantezie de-a lui, te conduce în universuri paralele, în timp ce blogul e ca și cum l-ai lua pe autor de după cap și v-ați duce în parc sau la o terasă, să povestiți. Dincolo de asta, cine are talent la scris va excela pe ambele platforme. Cu excepția, poate, a celor care nu se regăsesc în acest tip de comunicare directă pe care o presupune internetul. Adică tot ce ziceam mai sus.

    Un subiect de gândire interesant: cum ar fi arătat blogul lui Eminescu, sau al lui Victor Hugo? Dar al lui Homer? Cu toate că există și teoria că accesul prea facil la un instrument de scris va îngropa florile rare într-o câmpie de buruieni. Adică cantitatea va sufoca calitatea într-o mare de cacao, insuficient ilustrată de cacofoniile din această frază. Este, cel puțin, opinia lui Caragiale. Dar o astfel de discuție, trebuie să recunoști, este mult mai adecvată blogului decât cărții. 🙂

  5. Camelia 03.09.2017 / 13:35

    Mişto, da’ mişto de tot articolul ăla de’l agăţaşi la coadă, am râs de m-am prăpădit, atât cât am apucat să citesc din el, că am făcut o pauză să intru acilea şi să-ţi zic despre, mulţumesc pentru prilejul de a hăhăi fără număr, că ăl’ de l-a scris are duhul ludic slobozit pe viaţă, şi mânuieşte ironia cu iscusinţă, ca pe scalpel, se pare că nu l-a luat cu vreo excitare mentală lectura niciuneia dintre scriitoarele pomenite.

  6. Renata Carageani 03.09.2017 / 16:01

    Lotus, toți scriitorii pe care-i pomenești și-au ținut blogul pe hârtie, ca n-aveau net. Și nici nu erau așa de nerăbdători să primească un feed back la ce le zămislește mintea în fiecare zi.
    Da, când a apărut genul BLOG, s-au înmulțit buruienile pe câmpie, că tot la librărie trebuie să te duci, să pipăi, să răsfoiești, să citești coperta a patra și, abia pe urmă să te scormonești de bani prin poșetă/buzunar.
    Literatura tipărită, și când e proastă, tot îți pune problema dacă vrei s-o păstrezi sau s-o arunci. Ce citești pe net, cum vine, moca, tot așa pleacă: fără regrete, fără analize, fără bani.

  7. Lotus 03.09.2017 / 18:51

    L-am ctit după ce publicasem deja articolul, de aia l-am agățat acolo. Apropo, în afară de Lorena, toate celelalte fete luate în vizor s-au amuzat, din câte am observat eu, pe seama criticii primite, ba chiar au dat share, semn că cel puțin știu să râdă de ele însele și nu se iau prea în serios. Ceea ce iarăși e mișto. 🙂

  8. Lotus 03.09.2017 / 19:08

    Cu banii este o discuție separată, ce nu are o legătură atât de mare cu calitatea textului cumpărat pe cât am fi tentați să credem la prima vedere. De multe ori, chiar dacă primești ceva de valoare, dar pe care n-ai dat nici un ban, poți să nu-i acorzi importanța meritată. O carte făcută cadou poate aduna praf în bibliotecă, pentru că, neplătind-o, n-o apreciezi la justa ei valoare. Poți să primești lucruri minunate gratuit și să nu le bagi în seamă, după cum poți să dai bani pe lucruri lipsite de valoare. Deci n-aș invoca banii într-o discuție despre calitate, că e puțin cu șurub.

    În rest, ce să zic? N-am auzit de vreun caiet al unui clasic în care să dialogheze cu cititorii, să scrie proze scurte pe subiecte propuse de ei sau să critice politicienii contemporani cu el. Eminescu o făcea pe ultima, dar la ziar. Și proastă părere trebuie să ai despre blogul tău, dacă spui că doar la librărie poți găsi ceva valoros. Tu de ce citești atâtea bloguri, dacă nu-ți plac? Din pură convenineță, dintr-un fel de să ne mângâiem reciproc pe spate, tu mă citești pe mine, eu pe tine? Eu am găsit destule bloguri care îmi plac și încă n-am timp să le parcurg pe toate. Deci n-aș zice că doar la librărie.

    Aș zice, însă, că există scriitori care se adaptează la nou și scriitori care mai greu. Probabil aceeași reacție au avut-o cei din trecut, la apariția tiparului. Sau barzii antici, pe vremea când poveștile circulau din gură în gură, la apariția papirusului și apoi a hârtiei. Și poate internetul nu-i ultima treaptă. Dar asta rămâne de văzut pe viitor.

  9. colorbliss 12.09.2017 / 00:13

    Cred că-mi place cum scrie Paul Gabor. În stilul în care ajung eu pe bloguri, însă, va mai dura o vreme până să-l citesc mai pe-ndelete,

    Nu știu care-i starea actuală a literaturii române. Știu doar că-s tristă că Almanahul Anticipația a dispărut din nou de pe rafturi, alături de Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice, pe motiv că nu se cumpără. Știu și că se cumpără cărți scrise mai prost decât scriu eu la 4 dimineața, cu mintea tulbure, pe foi ce-ajung apoi la gunoi.

    Am impresia că e un fel de modă să „scoți și tu o carte, că doar știi să scrii” și ne alegem cu tot felul de bloguri scoase la tipar, pe rafturile din librării. Care se cumpără, dacă omul știe să-și promoveze cartea în rândul fanilor / comunității deja existente. În timp ce altele, care ar fi autentic valoroase, se pierd tocmai pentru că editura / editorii / scriitorii nu știu să mânuiască abil uneltele social media & promovare – cu tot ce-o fi însemnând ea.

    În rest, m-ai făcut să verific din nou informația 😛 Entuziasmată și ușor amnezică fiind, pot să fac tot felul de afirmații cu privire la care nu mai sunt foarte sigură a doua zi :))
    Conform Romsilva, da, ar fi cea mai bătrână pădure din țară. Sigur, stejari solitari bătrâni de când lumea mai găsești, însă ca pădure, cu atât de mulți arbori bătrâni la un loc, își primește acest statut 🙂

  10. Lotus 12.09.2017 / 00:19

    Eu glumeam acolo, c-ar fi cea mai bătrână sau nu, am luat afirmația ta în sens figurat. E o pădure bătrână, adică. Atât de bătrână, că s-ar putea foarte bine să-ți dea impresia că-i cea mai bătrână din țară. 🙂

    Nu l-am citit nici eu pe Paul Gabor. Vreo două articole, care mi-au plăcut.

    Să scoată cărți proaste câte vor. Oricum, de când cu explozia internetului, paradigma s-a schimbat, ar trebui găsită o modalitate de a recomanda valorile.

    PS: Ceva interesant legat de asta.

  11. colorbliss 12.09.2017 / 00:43

    Scria bine Caragiale 🙂

    Cea mai faină modalitate ar fi să le dezvoltăm copiilor abilități de selecție a informației, de filtrare. Mi se pare fascinant să urmăresc oamenii cum caută pe Google, de exemplu. N-au nici cea mai vagă idee cum să caute, ce să facă apoi cu rezultatele obținute, care-s relevante pentru ei, care nu, cum altfel să caute pentru a găsi ce vor.

    La fel e și cu valorile. Suntem bombardați din toate părțile de informații valoroase (info aka orice de la știri, literatură, artă, muzică, până la ce-a mâncat ieri fosta ta colegă de bancă, etc), dar habar n-avem să căutăm activ sau măcar să filtrăm, după niște criterii, ce ajunge la noi. Așa că dăm 50 de lei pe o carte cu spațiere de 4 între rânduri, copertă lucioasă și conținut zero, pentru că am văzut-o de o mie de ori share-uită în social media. E doar un exemplu, desigur.

    Recomandările sunt mereu binevenite, pot avea un impact puternic dacă reușesc să ajungă la oameni. Însă pornind de la bază, oamenii trebuie să învețe (în secolul ăsta) să caute și ei valorile, pentru că de pus pe tavă li se pune o lume întreagă (cu nuferii ce cresc în lacuri cu noroi) – de când cu Internetul, da.

  12. Lotus 12.09.2017 / 00:59

    Sigur că o educație de bază nu strică, dar ea merge până la un punct. Oricâtă educație muzicală ai băga în ei, vor exista întotdeauna niște copii care vor sfârși prin a asculta manele, pentru că ălea sunt pe inima lor. Chestie de nivel și de afinități.

    Eu mă gândeam la un sistem de repere, un fel de hartă, pentru cei care ar dori să ajungă la lucruri de calitate, dar nu prea le găsesc, așa răsfirate într-un ocean de maculatură cum sunt.

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s