Bancuri de joi


N-am mai scris de mult, așa că m-am gândit să vă spun niște bancuri. Primul dintre ele fiind chiar ăsta, că o serie de bancuri ar putea cumva ține loc de articol. Nu pot, dar sunt foarte bune de folosit la fentă, atunci când n-ai despre ce să scrii. Sau nu vrei. Sau n-ai timp. Sau n-ai chef. Sau orice altă variantă din familia verbului nu, că la capitolul ăsta suntem foarte creativi. Și da, știu că l-am făcut pe nu verb. Dar, în sfârșit, să trecem la bancurile propriu-zise.

1. Garcea intră într-un bar și strigă: Care se bate cu mine? Se ridică un tip de două ori mai solid ca el.
Garcea: Cum te cheamă?
Tipul: George.
Garcea: Băi, care se bate cu mine și cu George?

Mi-am amintit de bancul ăsta citind un comentariu de-al lui Cudi de pe blogul dânsei. Pe scurt, Cudi se întreabă: de ce, dacă religia nu-i o simplă ficțiune, există atâta inegalitate, atâta nedreptate, atâtea nenorociri, atâta suferință? O întrebare pe care o pune de ceva vreme și care-i absolut legitimă și lăudabilă, având în vedere că alții nu-s interesați decât de scorul Stelei în deplasare. Elena ridică două degete și spune (printre altele): reîncarnarea! La care Cudi: da, dar dacă ignorăm reîncarnarea, de ce există atâta inegalitate, atâta nedreptate etc? 🙂

2. Garcea, la un examen de Limba Română din cadrul Academiei de Poliție.
Examinatorul: Care este subiectul în propoziția „Venea o moară pe Siret”?
Garcea: Venea!
Examinatorul, contrariat: Cum ați pus întrebarea?
Garcea: Cine omoară pe Siret?

Mi-am amintit de bancul ăsta în cursul unui maraton dialectic purtat cu Renata, cam pe la partea în care vorbeam de codul biblic. Vă las plăcerea să lecturați singuri dialogul, dacă v-o interesa. Sau chinul, dacă nu v-o.

Acestea au fost bancurile. Mie-mi plac, dar am ca o bănuială că nu vor strânge multe comentarii. Știți de ce?

3. Trump are 5 prostituate. Una dintre ele are SIDA, dar el nu știe care.
Putin are 10 gărzi personale. Una dintre ele este terorist, dar el nu știe care.
Lotus are 25 de abonați. Unul dintre ei îi citește blogul, dar el nu știe care.

Advertisements

19 thoughts on “Bancuri de joi

  1. Renata Carageani 13.07.2017 / 06:01

    Cu siguranță, Cudi și ketherius nu-ți mai citesc blogul. Alminteri, ar fi ripostat la mizeria asta, deja banală la tine, să scoți din context, să reinterpretezi cum îți convine vorbele oamenilor.
    Nu e mai puțin adevărat că, pe blogul său, fiecare e stăpân, deci, spor la treabă!

    • Cudi 13.07.2017 / 07:35

      Am primit trackback sau pingback sau cum îi spune, deci: salutare!, am trecut și eu pe aici. Numai bine tuturor.

    • Lotus 14.07.2017 / 01:09

      @Renata

      Fiecare este de vină pentru neînțelegerea lui. Tu consideri că am scris un articol mizer, extrăgând din context. Eu consider că am extras esența, iar scopul a fost unul constructiv. Faptul că tu nu înțelegi un lucru pe care eu și Elena l-am sesizat foarte ușor (chit că ea nu vrea să comenteze aici) este fix problema ta. De asemenea, tu nu citești toate comentariile, iar pe cele pe care le citești, le mai uiți. Partea extrasă de mine s-a repetat, identic aș putea spune, într-un dialog ceva mai vechi dintre Cudi și mine. Fie și numai pentru asta, nu este o extragere din context. Dar fiecare e liber să creadă ce dorește, indiferent pe ce blog se află. Totuși, este incredibil cât de anapoda interpretezi aproape tot ce scriu eu. Cum ar fi, de exemplu, că prin ultimul banc îmi deplângeam condiția deplorabilă de a nu mai fi citit de Cudi și Ketherius. Ultimul, apropo, nu mi-a fost niciodată cititor (decât de ocazie).

      @Cudi

      Trackback, pingback, Matt Mullenweg le știe. Eu doar am dat update de mai multe ori, până când am văzut că s-au trimis notificări spre ambele bloguri. Plus că am făcut niște modificări minore, imediat după publicare.

      Partea legată de tine este următoarea: reîncarnarea este un pilon esențial al multor religii. Hindușii cred în reîncarnare. Creștinii o neagă. Eu și cu Elena credem în reîncarnare. Nu poți să mă întrebi pe mine sau pe Elena cum explicăm religios anumite aparente nedreptăți pentru ca, atunci când îți spunem că prin reîncarnare, să ne ceri să ignorăm reîncarnarea și să-ți dăm un răspuns ca și cum aceasta n-ar exista. Lucru pe care l-ai făcut, atât cu mine cât și cu Elena. La fel cum nu poți să-l întrebi pe un hindus așa ceva. Îl poți întreba pe un creștin tradițional, de exemplu, dar hindusul își explică aceste aparente nedreptăți prin reîncarnare. El deja are o explicație perfect viabilă; nu-i vina lui că tu nu i-o accepți. Cam asta a încercat să-ți spune și Elena, în felul ei, în replică. Din păcate, ai spus că nu i-ai înțeles comentariul. E adevărat că Elena se cam lungește.

      Sigur, după ce am scris articolul, mi-a venit în minte că eu nu te-am întrebat niciodată de ce Dumnezeul în care spuneai tu că ești deschisă să crezi, care nu se subscrie nici unei religii, care nu poate fi definit prin atribute (biblice sau de altă natură) etc, permite toate aceste nedreptăți. Că tu ne-ai tot întrebat pe noi de ce al nostru Dumnezeu biblic le permite, dar nu ne-ai zis niciodată de ce Creatorul pe care ți-l imaginezi tu le permite. Dumnezeul în care cred eu ne-a asigurat reîncarnarea. Aparent, Dumnezeul meu este mai bun decât Dumnezeul tău.

    • Elena 16.07.2017 / 23:17

      Lotus, nu îmi place că m-ai băgat în borșul hinduismului când tu ar trebui să știi, dacă mi-ai citit commenturile, că eu nu cred în hinduism și nici măcăr nu îl agreez.
      Eu cred în Iisus, în Unul Dumnezeu- Făcătorul lumii văzute și nevăzute. Creștinismul e mai aproape de credința mea, cu toate că neagă reîncarnarea, sunt destule pasaje biblice din care reiese că reîncarnarea e un adevăr, un fapt. Biblia citită în cheia potrivită relevă o mulțime de adevăruri și istoria umanității.
      Citind “Hindușii cred în reîncarnare. Creștinii o neagă. Eu și cu Elena credem în reîncarnare.” m-am gândit să îți spun ca pe viitor să nu mă mai alături/ introduci în astfel de contexte. Când am zis “cu oarece influențe orientale” mă refeream mai mult la buhddism și la apocrife. Hinduismul cu zeii lor care împrumută din aspectul animalelor sunt idoli. Când Moise s-a retras în munți pentru rugăciune și inspirație divină, poporul scos din sclavie a construit un vițel de aur- un idol. Deasemenea în prima parte a Bibliei, formarea popoarelor, se menționează despre niște statui idolatrice când una din soțiile lui Iacov, Rahela fură de la tatăl său niște idoli – ele provenind din zona Indiei. Idolii îi asemăn oposul lui Dumnezeu, simbolizând duhurile rele care au anumite puteri și influențe în diverse arii. Hinduismul e o religie veche, dar nu cea mai bună, consider că ești pe un drum greșit.

      Pe mine nu mă deranjează discuțiile în contradictoriu, bine argumentate, fără jigniri, când fiecare își expune părerea, făcându-ne să ne punem întrebări, dezvoltând un spirit critic pentru a face diferenta dintre fictiune și realitate, dintre minciunã și adevăr, dintre constructiv și distructiv, dintre benefic și malefic.

    • Lotus 17.07.2017 / 00:06

      Bun, tot comentariul tău e construit pe ipoteza că eu aș fi zis despre tine că îți place hinduismul. Unde am zis eu despre tine că ești adepta hinduismului? N-am zis nicăieri. Am zis că crezi în reîncarnare și că nu vrei să comentezi aici, atât. Aia cu hinduismul era altă propoziție.

    • Elena 17.07.2017 / 18:50

      Lotus, tu ai auzit de silogism? Tu ai enunțat premisele.

    • Lotus 17.07.2017 / 22:43

      Simplul fapt că sunt puse una după alta nu le face premise. Citește-le așa: hindușii (majoritatea lor) cred în reîncarnare. Creștinii (în mare, că sunt și excepții) neagă reîncarnarea. Până acum am spus că există mai multe categorii de oameni, unii care cred în reîncarnare și alții care nu cred, și i-am dat ca exemplu pe hinduși și creștini. Ei sunt exemple. Mai departe spun că eu și cu Elena facem parte din categoria celor care cred în reîncarnare. Dar nu că suntem hinduși.

  2. Marian 14.07.2017 / 01:26

    1] slab si , daca nu ma-nsala memoria , este preluat din gura-n gura 😀 😀 { oral 😉 precum ” Miorita ” sau ” Toma Alimos ” XD XD XD } direct din ” folclorul ” alora de la ” Vacanta Mare ” . 2] , ala cu Garcea candidat pentru admiterea la Academia de Politie …este un banc vechi , adaptat de Mugur Mihaescu la vremurile ” nasterii ” lui Garcea . Diferenta dintre ele , in afara factorului timp fireste , consta doar in faptul ca pe vremuri se spunea in loc de Garcea …. “candidat pentru admiterea la Scoala de Subofiteri de Militie ” , iar pentru ca mai era cel putin un raspuns la respectiva intrebare , ” candidatii ” erau repartizati si in functie d e raspunsurile date la examen . Exemplu : daca la textul ” Venea o moara pe SIret ” candidatul raspundea prin intrebarea ” Pe care parte circula Venea ? ” si mai si dezvolta subiectul , evident era repartizat la Militia Circulatie . Daca candidatul incepea sa-si sparga creierii si- si punea intrebari de genul : ” – De ce l-a omorat Venea pe SIret ? ” la fel de evident era faptul ca va fi repartizat la….Militia Judiciara , sa faca borfashii sa spuna ….. si laptele pe care l-au supt . Insa , daca acelasi candidat intreba : ” -Care este originea sociala a celor doi ? ” , fara discutie , ala mergea direct catre Securitate 😉 devenind , sergent major de Securitate adica…Dracu pe Pamant . Dracu sau….Dumnezeu dupa caz 😡 iar asta am aflat-o pe pielea mea pe vremea cand ….. eram nitzelusi mai tinerel . 3] De sa sa mint…desi nu fac parte dintre aia 25 de abonati , eu iti citesc postarile si unele chiar imi plac { imi place cum gandesti vreau sa spun } iar in unele cazuri deranjez cu cate un comentariu . Mea culpa 😎 . Nu cred ca , “Cudi ” sau ” Ketherius ” , nu-ti vor mai citii postarile de pe blog . Probabil se vor abtine sa-ti replice …sa comenteze dar de citit , sigur te vor citi in continuare : ” – Este un virus ” 😡 cum ar spune amicul meu dr. Adrian Cercel . Respect deosebit in continuare !

    • Lotus 14.07.2017 / 01:35

      Cred că îmi place mai mult varianta ta de la al doilea banc. 🙂

      Nu la Ketherius și Cudi mă refeream în final, ci la faptul că atunci când scriu chestii ușoare, primesc multe comentarii, iar atunci când scriu postări mai „grele”, mai cu substrat sau în care critic pe alți blogări, lumea se cam abține de la comentat. Sau nu ajunge pe articole. Pe ăsta l-am făcut cu bancuri, văd că totuși a strâns câteva. 🙂

      Nu deranjezi. Simte-te liber să-ți expui opiniile și când vin în contradicție cu ale mele (sau cu ale altor comentatori).

      Mersi de aprecieri.

  3. Marian 14.07.2017 / 01:43

    Intrebare : ce parere ai dumneata despre zicerea lui Eminescu care spunea mai nu stiu cand , mai nu stiu pe unde : ” Cel ce-n asta lume a dus numai durerea / N-are nimic dincolo caci , MORTI SUNT CEI MURITI ” ? Si inca o intrebare , fireste cu scuzele d e rigoare pentru indrazneala : oare ” invierea ” despre care s e vorbeste in Biblie si de care vom avea cu totii parte { indiferent ce va spune Iosif 😎 } nu poate fi asemuita cu o ….reincarnare , mai ales ca se spune acolo { in Biblie } ca ” vom avea un corp nou ” adica , taman ca cei ce cred in teoria reincarnarii ?

    • Lotus 14.07.2017 / 02:08

      Cuvintele respective eminesciene sunt în contextul unei poezii despre inegalitatea socială. Mai exact, Eminescu înfierează cârmuitorii care, folosindu-se de religie, exploatează masele. Pentru că religia, dincolo de partea ei spirituală, are și această pată – de a fi fost folosită pentru controlul maselor. Era mai ușor să pui la muncă niște robi (sau țărani) spunându-le că este bine să îndure deoarece după moarte vor merge în rai, decât să controlezi, de exemplu, niște atei, care nu au nici un motiv să fie sclavii tăi. Să nu uităm că în trecut preoții făceau parte din nobilime (de exemplu erau boieri).

      În acest context, Eminescu spune că dacă aici, pe Pământ, suferi, atunci nu se pune problema ca după moarte să fii fericit. Dar este vorba de un anumit tip de suferință, și anume suferința prostească. De suferința celui care acceptă să fie exploatat, în mod prostește, fără să lupte pentru drepturile și demintatea lui.

      În sens mai profund, afirmația respectivă aș traduce-o cam așa: dacă, indiferent cât de vitrege sunt condițiile prin care treci aici pe Pământ, nu reușești să fii fericit, nu reușești să găsești motive măcar pentru un zâmbet, sau pentru a-ți putea ridica cu demnitate fruntea sus, atunci înseamnă că ești mort pe dinăuntru, sufletește. Și dacă ești mort sufletește, tot mort sufletește vei fi și în lumea de dincolo. Iar asta merge de minune cu afirmația lui Isus că Împărăția Cerurilor se află în primul rând în noi.

      Altfel spus, un om cu sufletul trezit va găsi, chiar și în cele mai dificile condiții de viață, resursele și motivele pentru a putea fi măcar parțial fericit și demn ca om.

      La întrebarea a doua, nu cred că acea înviere se referă la reîncarnare, ci la translația noastră în lumea de dincolo, după moarte. Pe de altă parte, se spune că Biblia a conținut referințe clare și directe la reîncarnare, dar acestea au fost șterse de către împărații Constantin și Elena, în ideea că oamenii, crezând că au o singură viață la dispoziție, vor depune eforturi mai mari pentru a se mântui.

      Textele acceptate actualmente de Biserică sunt o mică parte din textele spirituale scrise de-a lungul timpului. De exemplu, la Marea Moartă au fost găsite multe manuscrise religioase, dar care, din câte știu, sunt considerate apocrife, adică nu sunt acceptate oficial. Probabil, dacă cineva s-ar apleca cu curiozitate și asupra altor texte decât cele ținând strict de contextul ortodox sau creștin tradițional, ar descoperi multe concepte uimitoare, printre care și reîncarnarea.

  4. Marian 14.07.2017 / 03:48

    Din acest motiv foloseste celebrele cuvinte : De ce uitati ca-n voi e numar si putere / ….. Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta /Ce lumea o imparte in mizeri si bogati ” preluate de catre cei mai mari criminali ce-au existat in istoria moderna a umanitatii : COMUNISTII care…au procedat la fel , stiind ca popoarele d e sclavi…nu se vor ridica niciodata sa lupte , nici macar pentru dreptul de-a traii iar pentru asta , au folosit din plin…invataturile Bibliei , invataturile lui Isus Hristos , prin ” servii ” lui Dumnezeu pe pamant ! Daca TOATE acele manuscrise religioase considerate apocrife ar fi scrise si-n scrierile biblice acceptate de catre capii bisericilor crestine si Biblia si orice alta invatatura religioasa traditionala crestina…ar capata alte nuantze . Exista dupa cum bine sti si dumneata , multe…evanghelii apocrife { am citit si Evanghelia dupa Iuda si Evanghelia dupa Toma …evident pe NET } , in care Isus sau mai curand , moartea si invierea sa , sant prezentate total diferit de ceea ce ne-a fost bagat noua pe gat de-alungul secolelor . Iti multumesc totusi pentru sinceritate , Iosif n-ar fi dat astfel d e raspunsuri in veacul vecilor ! Cu riscul de-a te supara , te contrazic referitor la raspunsul dat la intrebarea mea secunda . Translatie…insemneaza miscarea a ceva catre ceva , iar in celebrele sale Scrisori Apostolul Pavel { dupa umila mea parere , cea mai luminata minte a crestinatatii } , spune foarte clar ca ” ne vom trezi cu totii ” si , desi vorbea despre sunetul unei trambitze…nu cred c a s e referea la…desteptarea trupeasca ci , mai degraba la trezirea din somnul de moarte al SUFLETULUI , al SPIRITULUI caci acela este singurul ce nu ne apartine noua oamenilor . Aceste afirmatii plus Revelatiile lui Ioan duc la concluzia ca , cei iertati { adica , aia gasiti in Cartea Vietii } vor vietuii la nesfarsit pe un Pamant nou ca OAMENI , ca fii ai unui singur Dumnezeu . Ailalti…Dracu-i va lua ! Problema este cu aia ce sant trecuti ca …persoane cu handicap . Daca aia se vor reincarna asa cum au fost si-atunci pe cand traiau …..vorba lui Cudi : “- De ce exista atata inegalitate , atata nedreptate….” Inca o data , multumiri pentru sinceritate !

  5. Iosif 14.07.2017 / 09:40

    @Marian&@Lotus & “Iosif si fratii sai” … 🙂

    Azi 14 juillet 2017,e zi de sarbatoare …în France,(Liberté égalité fraternité)

    • Marian 14.07.2017 / 11:22

      @Iosif Cineva…cineva cu mult mai cult in cap decat mine , dumneata sau Lotus la un loc , in urma cu aproape 70 de ani spunea { culmea…un francez } : ” Liberte puah , Egalite puah , Fraternite….merde “. Oricum iti zic remercier pour votre amabillite caci , daca nu erai dumneata…chiar nu stiam ca-i 14 Julliet 😎 . Nu stiu pentru ce dar , in ultima vreme ma intereseaza doar data precisa cand se va indura cineva de-acolo de sus , sa-mi remita pensia , nu de alta dar … cam intotdeauna intarzie cu ea 😡 .

  6. ENDORFINA GLUMEATA 16.07.2017 / 11:11

    Cioc,cioc,
    Se poate?
    Eu am intrat deja!
    Asadar si prin urmare,nimic nou sub soare?
    Lotus,floarea sau pozitia yoghina?E cam …..hm acest nickname!
    Serios, faza cu n-ai inteles ce-am scris a fost un subterfugiu ,sau o scuza sa nu ma injuri?
    Io zic ca tu esti desteptel si n-ai nevoie de scheme,prezentari in POWER POINT,COREL DRAW,ai inteles ,daca chiar nu si nu,asta as numi-o eu RETARDARE CU AGRAVANTE!Stai,stai nu e o jignire,io sunt asa mai pe sinceritate ucigatoare,nu cosmetizez si nici nu edulcorez efectul,iar cauza ……bat-o vina mai fa sapaturi!
    Sac-Sac!
    Daca nu vrei sa-ti bati capsoru’ cu distinsa mea persoana ,absolut virtuala poti sa stergi comentul,block,spam si mai ales ….BAM!
    Esti liber,esti amfitrionul acestui blog,ce sa facem daca traim intr-o lume distopca printre senzatii celeste si sentimente patimase,continuarea ……o decizi TU!
    In rest,s-auzim de bine,sa fii iubit si fericit!
    P.S.Ce bine ca ai blog,ne ‘duelam’ in direct,in reluare,in retragere si-n levitatie!Suna mai trendy -flendy! Si eu -s mai traznita asa ,ce sa-i faci,am un umor uneori negru ,alteori e curcubeu asa sunt eu cu defecte de fabricatie!

    • Lotus 16.07.2017 / 22:44

      Nu am înțeles ce ai vrut să-mi zici atunci. De altfel, ești destul de greoaie de urmărit, din două motive: primul legat de forma în care scrii (incorect, cu spațieri aiurea, cu prea multe puncte de suspensie etc) și al doilea legat de o anumită incoerență în exprimare. Urmărește să fii mai coerentă în scris, să respecți regulile gramaticale ale limbii române, să lași spații după semnele de punctuație și nu înainte, să te limitezi la 3 puncte de suspensie, pe care să le folosești doar când e necesar etc, iar asta te va conduce și către o rigoare și coerență în gândire.

  7. ENDORFINA GLUMEATA 16.07.2017 / 11:13

    ERATA : LUME DISTOPICA

  8. ENDORFINA GLUMEATA 16.07.2017 / 13:08

    Si daca tot suntem la bancuri si la glumite, hai sa va amuzatati cu ;

    Scrisoarea unui terorist arab catre seful sau :

    Zalutam rezbekt vechi, Jefu.
    Aderizat România cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort.
    Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar. Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine..Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel,noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur, noi luat cur fok..
    Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la România ,cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum…!
    Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geam sparte ca Beirut , tigle kazut la cap cind vind bate.
    Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine! Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam..
    Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman.Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei…
    Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter.
    Aicia la România , mult cretin!
    Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica!
    Jefu, ma indorg acasa!
    Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba!

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s