Problema banilor


Problema banilor este faptul că le acordăm o greutate mult mai mare decât o au. Că încercăm să măsurăm realitatea cu niște hârtii fictive, cu niște convenții ce nu depind în nici un fel de realitate, ci de cursul economic sau de cerere și ofertă. Oare o pictură își schimbă valoarea artistică în funcție de prețul cu care a fost cumpărată? Oare actul erotic gratuit cu iubita ta este inferior serviciilor sexuale contra cost oferite de o prostituată? Și totuși, noi încercăm să măsurăm lumea cu bani.

pericolul banilor

Asta introduce o serie de confuzii în viața noastră, care s-ar putea sintetiza prin faptul că suntem tentați să confundăm realul cu intrumentul fictiv de măsură. Adică să nu mai ajungem la realul-real, care nu a depins, nu depinde și nu va depinde niciodată de bani. Probabil că, oricât de absurd vi s-ar părea, dacă o ființă evoluată și înțeleaptă, din altă lume (și aici puteți citit fie un înger, fie un membru al unei civilizații extraterestre avansate), s-ar apropia de planeta noastră, primul lucru pe care nu l-ar înțelege ar fi banul. Pentru că este un lucru oarecum absurd, pe care însă noi îl considerăm foarte ușor de înțeles – în fond, totul se rezumă la bani, nu-i așa? Chiar dacă mai puțin evident, răspunsul la ultima întrebare e profund negativ.

Nu mă credeți pe cuvânt? Luați, atunci, opinia unui evreu. Comentată sublim de Radu Iliescu pe Facebook și pe blog:

Tot stau şi mă învârt în jurul vorbei unui evreu: “Dacă o problemă se rezolvă prin cheltuială de bani, atunci nu este o problemă ci o cheltuială de bani.” Nu mai ştiu care evreu a spus-o, şi nici nu cred că are vreo importanţă. Tot ceea ce contează este că era evreu, adică din neamul celor care, atunci când sunt deştepţi, sunt îngrozitor de deştepţi, iar atunci când sunt idioţi, sunt nepermis de idioţi. Sunt îndrăgostit de evreii din prima categorie. Nu-i vorbă, sunt îndrăgostit şi de arabi, şi de chinezi. La arabi mă topesc după nepăsarea onorabilă de care pot da dovadă. Femeia din deşert care-şi taie ultima cămilă pentru a face o masă călătorului care poposeşte la ea este, pentru mine, epitomul arabului care se pierde pe sine în mâna lui Allah. Adică Dumnezeu, ca să nu avem discuţii. Iar dintre chinezi, mă omor după chinezul bătrân, special conceput pentru treaba de chinez bătrân, adică acea treabă imposibil de făcut pentru o fiinţă umană dar căreia îi poate da de capăt chinezul bătrân. Evreul îngrozitor de deştept este acela care constată tragedia lumii dar aceasta nu-l împiedică pe el să facă lucrul la care se pricepe cel mai bine, şi anume să trăiască cu ea.

Noi trăim pe două etaje: cel ficţional (bani) şi cel non-ficţional (non-bani). La primul am înghesuit toate nevoile pe care nu ni le mai putem satisface decât prin intermediul ficţiunii-bani: adăpost, hrană, pilozitate temporară în timpul iernii şi frunze de smochin în timpul verii. Mă rog, unii mai fentează cu câte o grădină de zarzavat sau o casă făcută din lut, dar în linii mari nevoile primordiale ale omului trec printr-un cod social modelator numit bani. La nivelul real se află viaţa propriu-zisă: dragostea, un copil născut fără malformaţii, studiul ideilor, înţelegerea lumii. Cât costă să înveţi matematică, de exemplu? Efort, timp, inteligenţă, dar nimic din toate acestea nu înseamnă bani. Nu poţi da nimănui o şpagă ca să ştii bine latineşte. O femeie grozavă, care să-ţi dea voie să spui că-i a ta, nu-i pe bani. Un copil deştept care se face om nu costă nimic. Să ne înţelegem, cărţile costă, dar cartea nu. Un cuplu consumă şi înainte şi după divorţ, dar un cuplu solid nu-i o problemă financiară. Oricât de invaziv ar fi nivelul ficţional, pentru un observator atent viaţa se prezintă aşa cum este ea, intangibilă în faţa banului.

Evreul ăsta îngrozitor de isteţ ne învaţă câteva chestii. Prima ar fi că, exceptând situaţia în care chiar avem probleme, noi de fapt nu avem probleme. Şi e simplu să înţelegem: problema este atunci când banii sunt neputincioşi. Am un prieten care a trecut printr-un accident auto dramatic, în urma căruia soţia lui s-a aflat în comă, la un pas de moarte. Avea şi bani, şi relaţii cât cuprinde. Putea da oricât, de ordinul miliardelor în banii vechi. Toţi voiau să-i întindă o mână de ajutor, omul de mare caracter, neprefăcut, iubit de toată lumea. A înţeles că nimic din ceea ce poate el în lume nu-i de folos în moment acela, şi şi-a adus aminte că are “preot de familie”, adică un părinte la care se duce mama lui. Şi atunci s-a dus la părinte să-l înveţe să se roage. Să nu-i moară frumoasa. Aceasta este ipostaza clasică a problemei. S-a rezolvat fără cheltuială de bani. După ştirea mea, prietenul meu nu a mai avut de atunci nicio problemă. Cheltuielile de bani n-au încetat însă niciodată.

Iar a doua chestie pe care ne învaţă evreul este că suntem nepermis de confuzi. Că nu despărţim cum se cuvine apele. Că banii nu suplinesc inteligenţa. Shalom, bre.

Într-adevăr, shalom!

Advertisements

12 thoughts on “Problema banilor

  1. Camelia 09.06.2017 / 22:14

    Aşa li se pare unora că îşi securizează vieţile, asta despre bani.

  2. Lotus 09.06.2017 / 23:21

    Ajunge să fie mai mult decât un element de securitate; ajunge să exercite o anumită fascinație stranie. Ce nevoie are multi-milionarul să devină miliardar, când banii pe care-i deține sunt suficienți pentru a-i „securiza” viața, ba chiar și viața copiilor și nepoților lui? Iar în mormând nu-i va putea lua. Și totuși, își angrenează întreaga energie în scopul multiplicării lor. Dă-i unui om 800 de milioane și, în loc să-l faci fericit, îl vei transforma într-un miliardar frustrat.

  3. Elena 10.06.2017 / 23:10

    Povestea e un clișeu. Cu toții știm că banii nu cumpără orice. Nu totul se poate vinde.
    Banii reprezintă etalonul de măsură a valorii bunurilor materiale și nu numai ci și a timpului unui om care inglobează energia și cunoștiințele sale, priceperea și îndemânarea sa, ș.a. și sunt un instrument ai lumii văzute.
    De exemplu când cumperi o cămașă plătești: agricultorul care a semănat, îngrijit, cules bumbacul, intermediari, cei care au prelucrat bumbacul în fire, țesut materialul, cel care a croit, a cusut, călcat, ambalat, transportat, intermediari, comerciant, vânzătoarea care îți stă la dispoziție zâmbitoare, toți au investit din timpul și energia lor câte puțin pentru cămașa pe care o plătești cu banii pe care i-ai câștigat oferind timpul și energia ta care cumulează și priceperea ș.a. unui angajator sau altor persoane care beneficiază contra cost de ele. Deci banii sunt o formă de a ne răsplăti unii pe alții pentru ca fiecare să-și administreze viața pe această planetă mai eficient, înlocuind trocul care ar fi presupus mai multă bătaie de cap pentru a găsi tranzațiile potrivite.
    Ce se întâmplă cu lucrurile de care dispunem gratuit? Uneori nu le apreciem suficient și le irosim. Uneori avem nevoie de bani pentru a le reda din valoare. Apa. Un element absolut indispensabil omenirii, vieții. Îmi amintesc că înainte de a se monta contoare, apa avea un preț foarte mic, un fel de abonament per persoană prin care plăteai apa și canalul. Toată lumea uda în grădină, spălau cu furtunele trotuarele din curte săptămânal sau mai des chiar, șuroia apa în continuu, se aduna în piscine improvizate și apoi era aruncată și înlocuită cu una nouă. Nimeni nu se gândea la costul de a filtra, curăța apa, sau cantitățile uriașe de apă care se duceau pe conductă, murdară. Reclamele cu Andrei care rămâne fără apă-n viitor nu ar fi sensibilizat pe nimeni când ar fi deschis robinetul la maxim pentru a spăla un pahar timp de 2-3 minute, consumând vreo 5-6 l de apă. De când prețul a crescut nimeni nu mai face acest lucru, ba mai mult lumea își cumpără aeratoare pentru robinet, nu mai uită robinetul deschis. Acum numai ploaia mai spală trotuarele. În curând societatea care se ocupã de aceste servicii va fi vândută unui investitor străin care va cere un preț care să-i asigure profit, că fostele companii cu capital de stat au tot intrat în insolvență. Atunci oamenii vor deveni brusc mai responsabili și mai atenți cu resursele. Banii te pot face responsabil, îți dezvoltă brusc un bun simț ecologic. 🙂
    Când tu trebuie să oferi la schimb ceva pentru ceva, acel lucru capătă valoare.
    În unele zone din Africa, apa este adusă de la distanțe mare și e prețuită și utilizată cu măsură, nu e risipită pentru că acest lucru implică efort și timp. Efort și timp care ar putea fi echivalentul a unei sume de bani.

  4. Lotus 10.06.2017 / 23:42

    Care poveste e un clișeu?

  5. Elena 11.06.2017 / 15:41

    Povestea aceasta pe care o auzi în diverse forme precum că banii nu pot cumpăra lucrurile cu adevărat importante, banalizată din cauza repetării aceleași esențe prezentată în diverse întâmplări cu tâlc pentru a scoate în evidență că banii nu îți pot aduce lucrurile esențiale de care un suflet are nevoie, iubirea adevărată, dezinteresatã, înțelepciune, ș.a. Și ca să fie și mai credibilă și interesantă imaginea au băgat un evreu deștept în poveste întrucât evreii dețin finanțele lumii, ei sunt comercianții deștepți care scot bani din piatră seacă, bancheri renumiți, deci ei o știu cel mai bine. O părere avizată cum ar veni, despre bani și puterea lor, căci ei știu mai bine și sunt ca picătura care schimbă savoarea.
    Și cu toate astea banii sunt cel mai visat și dorit lucru, cel care corupe, cel care convinge, cel care înfrumusețează grotesc situației, cel râvnit, cel care îți oferă plăceri rapide, satusfacții imediate, cel care deschide uși, care aduce zâmbete, interes, care construiește peste noapte, transformă caractere, transformă peisaje, schimbă vieți, ș.a. Ținta multora în viață, o prioritate pentru unii pentru care celelalte toate primesc un loc secund, terțiar, …

  6. Lotus 11.06.2017 / 23:17

    Păi faptul că banii n-aduc fericirea o fi un clișeu, dar este totodată un lucru adevărat. Banii nu au tangență cu realitate, sunt o plasă artificială pe care o aruncăm peste realitate.

    Cum anume pot banii să transforme caractere, de exemplu?

  7. Renata Carageani 12.06.2017 / 18:28

    Lotus, banii transformă și reconstruiesc caractere, chiar înainte ca posesorii lor să prindă de veste.

  8. Lotus 12.06.2017 / 20:26

    După părerea mea, banii nu transformă și nu reconstruiesc nici un caracter, la fel cum apa pe care o torni într-un vas spart nu transformă vasul într-o stropitoare, schimbându-i caracteristicile și modul de funcționare. Apa doar pune în evidență gaura care deja exista în acel vas. Vasul era deja o stropitoare încă dinainte să torni apă în el, doar că trebuiau întrunite niște condiții pentru ca acest lucru să devină vizibil. Dar gaura era deja acolo. La fel, banii nu transformă nimic, doar scot la suprafață caracterul tău profund. Care, dacă e unul lipsit de fisuri, va trece cu brio proba banilor.

    Dacă tu crezi că fratele tău, care te-ar vinde pe un milion de euro, la momentul de față, când încă nimeni nu i-a oferit acei bani, este un om integru, atunci îmi pare rău să-ți spun, dar te înșeli. El este deja un nemernic, doar că încă nu a avut ocazia să demonstreze acest lucru.

  9. Elena 13.06.2017 / 12:15

    Deseori afirmăm despre unii că uită de unde au plecat și că banii i-au schimbat. Trăind în sărăcie se manifesta timid, umil, abia ridică ochii din pământ, temător, nesigur pe el, apoi după ce viața i-a oferit bani a prins încredere, îl vezi total schimbat, de parcă ai un cu totul alt om în fața ta. Banii uneori dau curaj, putere. Alteori în loc să lase pojghița subțire a vasului să se întărească, să evolueze și să își repare găurile, banii nu fac decât să suprezească lutul moale care lipește/repară gaura, să-l desprindă la loc și gaura să se formeze la loc poate mai mare rupând și din margini, involuție. Îl ispitește pe drumul îngâmfării, lăcomiei, îi pune la dispoziție ispitele pentru a-și amplifica patimile. Marele filosof Socrate zicea că el preferă înțelepciunea și cunoașterea în locul bunăstării, banilor. Și a mai zis că o viațã neexaminată, nestudiată (că să tragi comcluziile și să îți înveți lecțiile dintre bine și rău) degeaba o trăiești. Deci am putea deduce ușor de ce călugării renunță la bunăstare și bani, vrând cu totul alte lucruri de la viață, nu doresc să riște ispitele oferite de bani, poate că dacă nu ești destul de puternic, banii nu te ajută să evoluezi, ci din contra îți pot pune piedici. Oricum cu cât averea e mai mare, cu atât grijile sunt mai mari și necesită mai mult timp și efort pentru a o administra, pe când unii nu vor să clădească în exterior ci în interior pentru că atunci când murim nu luăm nimic din exterior. 🙂

  10. Renata Carageani 13.06.2017 / 17:36

    Lotus, ca de obicei, te pui la adăpost în teorie.
    Iată un exemplu benign în care banii te transformă: îți alegi cea mai plăcută piciorului tău pereche de pantofi, fără să tragi cu ochiul după prețuri. Probezi 15 perechi care-ți plac și te fac să te simți confortabil în ei, alegi una, de la excepțional în sus, și, abia la plată, afli, ca pe un amănunt funcțional, cât te-au costat.
    N-are nicio legătură cu prețul pentru care ți-ai ucide fratele, prietenul. E despre cât îți prețuiești picioarele. Aceste două slugi veșnic hărțuite, care nu ies din scenariu decât odată cu tine, în același coșciug.

  11. Lotus 13.06.2017 / 21:08

    Renata dragă, dar noi vorbeam de transformarea caracterului, nu a înfățișării. Da, poți cumpăra cu bani diverse lucruri, printre care haine și pantofi. Aș zice că asta e de domeniul evidenței. Dar simplul fapt că porți o rochie nouă nu îți schimbă caracterul. Sau cum, dacă pantofii au tocuri, caracterul devine mai elevat? Deja ești o femeie de caracter, dom’le! 🙂

    Da, unii oameni sunt dispuși să dea oricât pentru o haină care le vine bine, în timp ce alții nu. Și ce-i cu asta? Cu mare larghețe aș putea include asta la trăsăturile de caracter, să zicem la capitolul stimă de sine. Dar nici stima de sine nu se modifică odată cu banii. Dacă te prețuiești, păi te prețuiești și când ești săracă, și când ești bogată, doar că atunci când ești săracă n-ai minimul necesar pentru a-ți cumpăra ce-ți dorești. Adică nu întrunești condițiile exterioare care să-ți permită să-ți manifești concret această stimă de sine. Dar stima tot o ai.

    Ai zis că banii transformă și reconstruiesc caractere, iar transformare înseamnă că înainte gândeai și simțeai într-un fel, acum gândești și simți altfel. Ori tu și când erai săracă gândeai: dacă aș avea bani, mi-aș cumpăra aia și aia, fără să mă uit la prețuri. Doar că nu-i aveai. Dar de gândit, gândeai la fel. Hagi Tudose tot rupt în fund a rămas și după ce ajunsese ca salteaua să-i fie doldora de bani.

    Caracterul profund nu se schimbă așa de ușor. Decât, eventual, când o ia la vale. Dar și atunci trebuie să existe la început acea primă fisură, care apoi să se tot lărgească.

  12. Lotus 13.06.2017 / 21:25

    Elena, faptul că la început, când sunt săraci, se manifestă cu umilință și simplitate este doar aspectul exterior, vizibil. Este doar fațada. Dacă de exemplu un sfânt ar putea să se uite prin clarviziune direct în sufletul lor, ar vedea că ei nu sunt așa. Altfel, dacă ei chiar ar fi simpli și umili, dacă chiar ar avea un caracter integru, atunci îmbogățirea nu i-ar face să se comporte diferit.

    Declarativ, nu numai Socrate zice că preferă înțelepciunea în locul banilor. O mulțime de săraci ar spune același lucru. Dar dă-le un milion de euro și-o să vezi câți rămân fideli principiilor lor și câți încep să-și dea aere. Iar ăștia care doar zic că preferă înțelepciunea, pentru că n-au bani, dar dacă i-ar avea s-ar comporta radical diferit, nu sunt oameni de caracter. Decât în aparență. Faptul că atunci când nu ai bani ești bun și altruist și modest nu înseamnă nimic. Caracterul iese în evidență la greu, atunci când te confrunți cu teste, nu la ușor.

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s