Dragostea durează trei ani


Prima dată am auzit formula din titlu la Dan Puric. Acesta critica o țoapă de la televizor, care, pe baza studiilor unor cercetători, a afirmat: Fetelor, dragostea durează numai trei ani! Dar nu despre Puric voiam să vă vorbesc acum, ci despre teoria în sine, că iubirea ar avea viață scurtă. Am întâlnit a doua oară aceeași formulare la Renata. Și am văzut c-a repetat-o, ultima dată chiar azi, pe blogul lui Cudi. Și cum acolo nu mai pot comenta, m-am gândit că pot foarte bine să-i răspund aici.

murron gets the flower back

Pentru început, Renata, eu fac o diferență între dragoste – cu corolarul ei, îndrăgosteala – și iubire. Prima e plină de iluzii, de vise, de așteptări nefondate și se sfârșește, de regulă, cu dezamăgiri. Osho, pe care știu că nu-l iubești, zicea că de multe ori când privește la doi oameni așa-zis îndrăgostiți, vede de fapt patru persoane: bărbatul real, femeia reală și proiecțiile celor doi: bărbatul imaginar, așa cum este el proiectat de mintea femeii reale, și de care aceasta e îndrăgostită, împreună cu femeia imaginară, proiectată de mintea bărbatului real. Practic, bărbatul real face dragoste și interacționează cu femeia din imaginația lui, pe care o suprapune peste femeia reală, în timp ce femeia reală face dragoste și interacționează cu bărbatul din imaginația ei, pe care îl proiectează peste bărbatul real. Iubirea este despre a elimina aceste proiecții și a te conecta direct la realitate, așa cum este ea, nu cum o vrei tu. Iar dezamăgirea este realizarea faptului că ai iubit o himeră.

Așa că, din prisma acestor definiții, dragostea chiar nu are cum să dureze foarte mult. Și ar fi o problemă dacă ar dura mult, deoarece este o auto-amăgire. Și poate că, pentru omul obișnuit, pentru omul robotizat, plafonat, mort pe dinăuntru, nici iubirea nu durează foarte mult. E doar o scânteie, al cărei combustibil savanții l-au măsurat a dura trei ani. Atâta poate el duce, atâta poate fi el mișcat, scos din starea lui de amorțeală și rutinare. După care revine. Dar pentru cei care ies din tipar, pentru cei anormali, pentru sufletele trezite, iubirea poate dura o viață. Sau chiar mai mult. Uneori, trei ani nu-ți sunt de ajuns nici măcar pentru a uita persoana de care te-ai despărțit. Uneori, nici zece ani nu sunt. Sau o viață.

Ca idee de final, ar fi interesant dacă atracția dintre protoni și electroni ar dura doar trei ani. Sau dintre o planetă și Soare.

Advertisements

19 thoughts on “Dragostea durează trei ani

  1. Renata Carageani 23.05.2017 / 20:53

    Lotus, dragostea, ca preocupare intrinsecă față de cineva, ca atracție sexuală de nestăpânit, ca nebunie, ca boală, durează între 2 și 5 ani. Dacă ulterior persistă, se transformă într-un minunat sentiment omenesc, în care empatia, prietenia, procupări comune și spațiul de dialog fac deliciul existenței în doi. Firește, relația sexuală continuă, e cât se poate de plăcută, numai că mai scade înfometarea în favoarea unui farmec aparte, de pildă, între două numere să râzi cu partenerul de cine știe ce tâmpenie din cotidian, să faci o glumă obscenă pe seama cîinelui vostru care dă semne de gelozie și frustrare…
    După ce se termină dragostea acută de trei ani, cu multe gemete și multă performanță fizică, vine o dragoste cronică, plină de grijă, plină de momente în care constați că o tăcere în doi, pe terasa unei cabane, fumând, bând o bere și privind ploaia torențială care face să duduie pădurea e mai mișto decât 100 de gâfâieli în pat.
    Dacă ai citit Magicianul, de Fowles… e acolo o cugetare: te iubesc, adică vreau să fii proprietatea mea. Asta e dragostea care durează 3 ani. Ulterior, relația se definește prin altruism. Singura persoană față de care îți dovedești, cu adevărat, altruismul, e iubitul/iubita pe care o păstrezi și după ce-a trecut uraganul celor 3 ani.
    Nu coborî în derizoriu relația dintre doi oameni, comparând-o cu protoni și electroni.

    Ia, ia povestește-ne tu, pe blog, marea ta iubire care a durat, cu înfocare, mai mult de 3 ani, cam o eternitate, ca atracția dintre Planetă și Soare. 🙂

    • Lotus 23.05.2017 / 23:08

      Păi cred că folosim definiții diferite pentru dragoste, de aici și divergențele. Eu am scris mai sus cum o definesc. Din comentariul tău deduc că tu prin „dragoste” înțelegi pasiunea începutului. Apropo, de ce la început nu poți savura mirifice clipe de tăcere și nu-ți poți doza activitatea erotică?

      Nu cobor în derizoriu. Bărbatul este atras de femeie la fel cum protonii sunt atrași de electroni, este o lege universală, care se reflectă în toate planurile creației, de la cel mai de jos, adică fizic (având ca unitate de bază atomul) până la cel mai de sus, adică spiritual (având ca unitate de bază sufletul). Și dacă atracția dintre două elemente fizice nu depinde de timp, și cea dintre două ființe are potențialul de a fi eternă. Cam asta era ideea.

      Când spui „dacă ulterior persistă”, am un sentiment de nesiguranță. Dacă? Înseamnă că atunci când nu persistă, cei doi au confundat iubirea cu pasiunea. Și au trăit împreună trei ani crezând, în mod fals, că se iubesc, când între ei nu exista decât o atracție superficială. Altfel, adică dacă există acel filon profund, că el poate exista încă de la început, sigur că în timp relația capătă diverse nuanțe, dar nu dispare după trei ani. Sau tu consideri că la început nu poate exista decât o atracție oarecum superficială, oarecum explozivă, care mai târziu fie se transformă în ceva mai profund, fie moare? Eu cred că acel ceva profund poate exista încă de la început. Și că de fapt aia contează într-o relație.

      Nici măcar afecțiunea pentru animalele de companie nu dispare după trei ani (apropo de Lachi), darămite pentru o ființă umană care ne-a fost dragă! După cum ziceam, cred că tu, când spui dragoste, te referi la pasiunea și efervescența începutului, nu la iubirea de fond, care poate să transceandă timpul. Iar despre experiențe personale nu țin să vorbesc acum.

  2. Iosif 24.05.2017 / 08:16

    ADEVARUL absolut se afla în centrul cer(c)ului ! În Împaratia cerurilor! Ghiciti cine sunt cei ce au cheile Împaratiei cerurilor ?!… 🙂 🙂 🙂

  3. Renata Carageani 24.05.2017 / 23:06

    Da, trei ani durează atracția fizică, activitatea feromonilor. Dar, dacă investighezi cuplul, aia a fost dragostea adevărată.

    Afecțiunea pentru aniale nu are o componentă sexuală, deci nu intră în discuție.

    • Lotus 25.05.2017 / 05:05

      Deci cum, pentru un animal poți simți afecțiune o viață, dar pentru o ființă umană de sex opus numai cât timp ești puternic atras sexual de ea? Iubirea e iubire, poți iubi și fără să faci sex, dacă e până acolo. N-ai avut niciodată iubiri neconsumate erotic?

    • Iosif 25.05.2017 / 18:00

      DRAGOSTEA AUTENTICA, nu este o atractie sexuala,este *SURSA* de energie creatoare de SINE statatoare,este forma atemporala a manifestarii gândului lui DUMNEZEU,care prin CUVÂNTUL SAU (ÎNTELEPCIUNEA ABSOLUTA) ne-a transmis dealungul istotiei,mesajul constientizarii existentei noastre conditionate de EL,si apartenenta,dependenta noastra de IUBIREA SA NECONDITIONATA,prezentata prin FIUL SAU,ÎNTÂI nascut din femeie,HRISTOS ISUS,cea mai elevata,simpla si dovedita si obiectiva manifestare a IUBIRII AUTENTICE,SACRIFICATOARE,NECONDITIONATE FARA PREJUDECATI,elevata deasupra tuturor religiilor si manifestarilor oculte,a aparentelor,amagitoare,înselatoare,a “serpilor” si “puilor de napârci” ce s-au înmultit si misuna înfometati cautând pe cine sa muste injectând în trup suflet si cuget,otrava minciunii frumos colorata,atragatoare,înselatoare,mortala !
      “Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca niste porumbei.” 🙂

  4. Iosif 25.05.2017 / 18:17

    Iata o teorie a aparentelor înselatoare.
    ..

  5. Renata Carageani 25.05.2017 / 18:34

    Lotus, compari mere cu pere. Dragostea din cuplu, aia similară atracției dintre proton și electron, e fundamentată pe atracție sexuală, fie că întâi mi-am dorit să-l ating sau întâi mi-a plăcut cum vorbește. Afecțiunea față de restul ființelor apropiate, oameni sau animale, (părinți, alte rude, prieteni, animal de companie) cu care nu fac sex și nu-mi doresc asta decât dacă sunt bolnav mintal, se bazează pe alte considerente, are alte butoane.
    Chiar ai un mod de-a duce orice în derizoriu, de-a anihila interlocutorul cu fugă de idei și cu patinaj pe coerență și logică, într-un glissando de pseudo-argumente și atitudine mentală sprințară, dar neevoluată și nefundamentată.
    Mi-e rușine de mine că am ajuns să încerc să-ți răspund de ce l-am iubit pe câinele meu mai mult decât pe un fost iubit.
    Dacă te-ai fi născut cu 50 de ani mai devreme, ai fi fost un torționar de marcă, unul din cei care și-au făcut victimele, cu bătaie și interogatoriu, să scrie și să semneze că au întreținut relații sexuale cu părinții lor, cu frații/surorile lor, (deși nu era adevărat). Obțineai momentul cheie în care anchetatorul îi punea pușcăriașului o declarație în față, pe care ăla o semna fără tresărire.

    Cred că ăsta e ultimul nostru dialog.
    Pa, Lotus!

    • Lotus 25.05.2017 / 20:38

      Renata, eu nu te înțeleg. Mă acuzi de niște lucruri (stofă de torționar) care mă lasă mască. Cum aș putea să forțez sau influențez pe cineva să scrie o declarație neconformă cu realitatea, când eu urmăresc să respect cât mai mult adevărul, inclusiv în ceea ce scriu pe blog? Și cum aș putea să bat pe cineva, când sunt adeptul nonviolenței? Cum aș putea să fiu violent cu un om, când urmăresc să nu omor nici măcar o gâză în mod gratuit, dacă pot s-o ocolesc sau s-o las în pace? Cum mă poți percepe atât de distorsionat?

      Și nu îmi dau seama cum poți reduce iubirea la sex. Pentru mine sexul este diferit de iubire, aceasta din urmă nefundamentându-se pe sex. Când te-am întrebat dacă ai avut iubiri neconsumate, m-am referit la iubiți, nu la neamuri sau animale de companie. La relații de iubire bărbat-femeie, dar care nu au implicat sex. Cum adică l-ai iubit pe câinele tău mai mult decât pe vreun fost iubit? În cazul ăsta, poate nu cu mine lucrurile sunt în neregulă.

      Eu nu-mi imaginez că o ființă profundă poate gândi despre iubire că are la bază sexul. Repet: poți iubi o ființă de sex opus fără a-ți dori absolut deloc să faci sex cu ea. După cum poți să faci sex cu cineva fără a-l iubi absolut deloc. După cum poți face dragoste cu cineva pe care-l iubești. Toate variantele sunt posibile. Iar iubirea, care e separată de sex, nu dispare după trei ani. Poți deplânge o iubire pierdută și o viață întreagă. Iubirea nu dispare. Dacă iubirea ta a fost bazată pe sex, atunci îndrăznesc să spun că poate nu a fost niciodată iubire.

      Dimpotrivă, cred că dacă cineva ar avea puterea să extragă combustibilul ce stă la baza atracției erotice și să-l fiarbă în athanorul alchimiștilor, ar descoperi că el reprezintă coagularea unor eteruri foarte fine, ce grativează în planul inimii. Cu alte cuvinte, cred că la nivel ultim sexul este o formă foarte grosieră a iubirii și nu invers. Faptul că tu ai o perspectivă atât de – nu știu cum să-i zic, materialistă asupra iubirii este pentru mine inexplicabil.

      Cum poate cineva să gândească, la modul real, că iubirea este bazată pe sex și că încetează odată cu dispariția atracției sexuale? Eu am avut iubiri care au continuat și la 5 ani de zile de la momentul separării. Adică nu mă mai vedeam de 5 ani cu persoana în cauză iar iubirea încă nu dispăruse. Și tu îmi zici că fiind alături de el/ea, iubirea se stinge în 3 ani.

      Poate că, fără supărare, în cazul ăsta tu n-ai iubit și judeci lucrurile prin prisma propriei tale experiențe.

    • Lotus 25.05.2017 / 20:45

      Dragostea din cuplu, aia similară atracției dintre proton și electron, e fundamentată pe atracție sexuală, fie că întâi mi-am dorit să-l ating sau întâi mi-a plăcut cum vorbește.

      Nu știu cu dragostea, apropo de nuanțarea pe care o făceam în articol, dar iubirea de cuplu, iubirea de tip bărbat-femeie nu este fundamentată pe atracție sexuală. Îmi pare rău dar te înșeli. Ea coexistă în mod firesc cu atracția sexuală dar nu provine din ea.

    • Lotus 25.05.2017 / 20:56

      Și cum poți spune despre mine că duc lucrurile în derizoriu, când tu ești cea care duci iubirea în derizoriu, reducând-o la sex și dându-i un termen de expirare de 3 ani?

    • Lotus 26.05.2017 / 22:12

      A, și încă o chestie, că ai adus în discuție torționarii: ce zici de femeile ai căror soți au fost închiși în pușcării comuniste, iar ele i-au așteptat zece, douăzeci de ani, o viață? Dacă iubirea dispare după trei ani sau se transformă într-o chestie legată de confort și prietenie – eu te acopăr când tușești, tu îmi faci cafeaua dimineață -, atunci de ce nu și-au căutat pe altcineva în timpul ăsta? Dar văduvele care n-au mai vrut să se căsătorească? Ce a fost aia, dacă nu iubire?

      Ți-am recitit comentariul. Tu mă citești foarte distorsionat.

      Afecțiunea față de restul ființelor apropiate, oameni sau animale, (părinți, alte rude, prieteni, animal de companie) cu care nu fac sex și nu-mi doresc asta decât dacă sunt bolnav mintal[…]

      Deci când te-am întrebat dacă n-ai avut iubiri neconsumate erotic, tu ai înțeles că mă refer la afecțiunea față de prieteni, familie, animale? Păi sucită minte mai ai. Mă refeream al foști iubiți, cu intenția de a sublinia că relația iubit-iubită implică și o componentă afectivă ce nu este bazată pe sex.

  6. Camelia 25.05.2017 / 19:40

    Blogul ăsta al tău văd că s-a transformat într-unul despre Renata, e de prisos să îţi las vreo vorbă din moment ce postarea e cu destinatar precis. Şi nu, când e despre unele fiinţe, sentimentul ăsta trece în altă stare, devine ceva mai înalt ca dragostea.

    • Lotus 25.05.2017 / 20:11

      Nu e despre Renata, Renata e pretextul acestor rânduri despre iubire.

  7. Camelia 25.05.2017 / 20:15

    Gândurile sunt pretexte pentru cuvinte.

  8. Camelia 25.05.2017 / 20:16

    Şi-acu’ să-ţi mai zic ceva, una e dragostea, aia când ieşi din tine în căutarea identităţii cu celălalt, în starea de pereche, şi alta e iubirea, aia care e căptuşeala sufletului nostru, starea de a fi a fiinţei.

    • Lotus 25.05.2017 / 20:49

      Poate ar fi bine să dezvolți. Altfel, din care „tine”? Cred că și iubirea te face să te conectezi la sufletul celuilalt și prin asta să ieși dintr-un eu superficial (adică din ego), pentru a-ți regăsi eul profund.

  9. Renata Carageani 27.05.2017 / 06:45

    Mă rezum să-ți răspund la o singură întrebare: nu, n-am avut iubiți cu care să mențin o relație platonică. Ăia nu sunt iubiți, sunt prieteni, amici. Relația dintre un bărbat și o femeie care nu are la bază și atracția sexuală nu e iubire, e prietenie.

    • Lotus 27.05.2017 / 16:16

      Poți să nu-i numești iubiți dacă vrei, dar să nu-mi spui că ai simțit față de ei același tip de afecțiune ca pentru un amic sau prieten.

      Ce vreau să zic e că iubirea e iubire. Ea poate fi modulată în diverse nuanțe (amicală, prietenească, familială, de cuplu etc) și poate să fie dublată de dorință erotică (în ultimul caz, al relației de cuplu) sau nu (în celelalte cazuri), dar e distinctă de impulsul sexual. Se combină cu sexul dar nu provine din sex și nu poate fi redusă la sex. Și are potențialul să nu moară niciodată. Că de multe ori o pierdem noi, asta-i altceva.

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s