Să păstrăm familia unită


Aflu (via Zoso) de următorul caz: o fetiță de 14 ani este violată în mod repetat de tatăl ei. Mama fetiței este bătută în mod repetat de soțul ei și bănuiește că acesta își abuzează sexual fiica, dar nu face mai nimic, pentru că nu are un venit și nu știe unde să fugă și cu ce să-și crească cei doi copii. Și pentru că, atunci când se adresează celor de la Protecția Copilului, i se spune să îndure.

viol

În final fata îl reclamă pe tatăl său la poliție iar acesta primește 7 ani de închisoare.

Vă rog să urmăriți clipul de pe ProTV, că nu-l pot insera aici. Partea de interes este că asistenții sociali cărora li s-a adresat mama s-au scuzat ulterior, invocând faptul că femeia nu a făcut cerere scrisă și că au vrut să păstreze familia unită. Deci, practic, ei au vrut să-i facă un bine femeii, rămânând surzi la ce le povestea.

Cum să le explic eu respectivilor idioți lipsiți de orice urmă de empatie, care nu au ce căuta în posturile pe care le ocupă, că o familie e definită în primul rând de afecțiune și respect reciproc, certificatul de la notar nefiind altceva decât expresia exterioară a acestor trăsături definitorii de bază? Și că dacă iubirea și respectul au dispărut, atunci acolo nu mai poate fi vorba de o familie? Că poate fi vorba de sechestrare, de privare de libertate, de violență, dar în nici un caz de o familie? Dacă le-aș dori femeilor din acel colectiv să dea și ele peste soți care să le învinețească și, când merg la poliție să se plângă, să fie ignorate pe motiv că n-au completat cererea cum trebuie sau că nu are rost să li se strice familia, o să ziceți că sunt un om rău. De fapt, eu nu sunt un om rău, ci un om siderat de faptul că acești asistenți sociali brașoveni sunt bine-mersi în funcție iar faza a trecut aproape neobservată. „Am venit să vă spun că mă omoară bărbatumiu în bătaie și o violează și pe asta mică.” „Știți, între bărbatu și miu se pune cratimă. Cererea nu e formulată corect, reveniți luna viitoare. Sau anul viitor, că oricum nu lucrați și noi n-avem ce face.”

Sigur, s-ar putea ca știrea de pe ProTV să mintă prin omisiune, dar dacă nu minte, cam prin zona asta gravitează gândurile mele. Și, ca să rămânem cu ceva frumos, relatarea mi-a adus aminte de episodul 13 al sezonului 1 din How to Get Away with Murder. Pe care dacă nu l-ați văzut, vă recomand s-o faceți. Episodul, nu sezonul sau serialul. Nu că mi-ar urma cineva, vreodată, vreo recomandare.

Advertisements

8 thoughts on “Să păstrăm familia unită

  1. Renata Carageani 10.04.2017 / 23:27

    Ne recomanzi un film, Lotus, sau ne supui atenției o dramă socială autohtonă?
    Orele fiind înaintate, n-am dat curs niciunui link, deocamdată, da, dacă citești zoso, ăla care a zis despre Dem Rădulescu să ne mai lase boșorogii ăștia caqre ocupă teatrele… Jenant!

    • Lotus 11.04.2017 / 01:06

      Ambele: vă recomand un episod al unui serial și vă supun atenției o dramă socială autohtonă. Adică fix ce am scris în articol. De ce acel sau?

      Cât despre Zoso, pe de o parte nu văd de ce ar trebui să te rezumi la a-i citi doar pe bloggerii pe care-i apreciezi (uite, dacă nu te citeam decât pe tine, poate nu aflam de chestia cu violul), iar pe de alta, eu nu știam ce a zis Zoso despre Dem Rădulescu, de unde deduc că tu-l citești mai mult decât mine.

      În sfârșit, odată ce ai aflat de o informație de pe blogul X, cutuma este să pui un link spre acel blog, că așa-i frumos, să-ți declari sursele de inspirație. O regulă de la care fac rareori excepții.

    • Cudi 12.04.2017 / 07:04

      Lotus, ca să afli chestii precum cea cu violul, recomandabile sunt grupajul de știri, ziarul, mass-media, nu blogosfera.
      Ah, și asistenții ăia sociali lucrează și cu casele de copii, aparțin de DGASPC, acolo unde recomandai femeilor să-și lase nou-născuții, doar să nu facă avort.

    • Lotus 13.04.2017 / 02:02

      Cudi, la prima observație, de ce ar trebui să fac ceea ce (tu consideri că) e recomandabil? Ok, o fi recomandabil, dacă zici tu, da’ poate nu mă interesează să citesc ziare. De ce trebuie neapărat să urmez calea cea mai scurtă sau ideală sau recomandată de tine, de alții sau de majoritatea?

      A doua observație e stupidă. Moartea e preferabilă unei vieți în grija acestor asistenți?

  2. Camelia 11.04.2017 / 22:35

    Ăla nu era tată, era o bestie cu chip de om, eu pe ăştia i-aş trimite la moarte direct, cât despre familie, despre legat, unit şi păstrat, ăsta e un drum care se parcurge mână în mână, împreună, şi de mână cu descendenţii, ăia care sunt raţiunea vieţii de a fi, în opinia mea, că familia se consolidează prin copii, ăştia care trebuie să trăiască în dragostea de ei ocrotitoare a părinţilor.
    Familia aia care e de păstrat unită nu trebuie clădită la pripeală pe interese materiale,mobiluri de-alea de ordin material, lipsă de răspundere sau impulsuri, că se alege praful când dintru început e şubredă şandramaua, n’ai sorţi de izbândă.

    • Lotus 13.04.2017 / 02:09

      Acum, n-ai de unde să știi pe ce s-a clădit familia lor. Eu cred că există familii clădite pe principii sănătoase, dar care ulterior intră în impas. Adică cei doi s-au luat din dragoste dar între timp au pierdut-o. Aici e o altă problemă, că religia nu te lasă să te desparți, căsnicia îți devine închisoare, dar părăsim subiectul de față. Cert este că, indiferent de cum a fost odinioară familia lor, acum ea nu mai exista decât în acte. Soțul ca soțul, evident că e o bestie, dar pentru mine fapta acelor asistenți sociali este incalificabilă. Și de fapt ea face știrea, pentru că oameni-bestii mai există, dar nu te aștepți să-i întâlnești chiar în rândul celor care ar trebui să fie oameni-îngeri.

  3. Renata Carageani 13.04.2017 / 17:01

    M-am dus pe blogul lui Cetin intenționat. Cu tema: dacă ultimul articol scris îl face ridicol, ca de obicei, sau ai tu dreptate, poți citi știri de pe bloguri, Cetin, Zoso, nu de pe site-uri de știri,
    Atotbunul Dumnezeu mi-a făcut cu ochiul, complice. Ia uite cu mizerii face blogging Cetin: http://cetin.ro/homo-religiosus-strikes-again/

    • Lotus 13.04.2017 / 21:56

      Ai înțeles greșit. Eu n-am zis că poți citi știri de pe blogurile lor, ci că poți afla știri de pe blogurile lor. Că sunt, adică, o sursă de informații. Mai departe, interpretarea lor asupra acestor știri o poți citi cu un ochi critic și selectiv, după cum o citești, de altfel, și pe a mea, că tocmai ce-mi ziceai la articolele precedente că nu ești de acord cu modul în care gândesc despre avort.

      Tu în cazul de față ai aflat de un viol petrecut în Vaslui. Că nu ești de acord cu felul în care Cetin se raportează la acest viol, asta-i partea a doua. Știrea în sine o poți comenta cum dorești tu.

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s