Procesul devenirii omului

Ca să începem cu începutul, există un principiu metafizic care spune că întreaga creație este jocul polar dintre plus și minus. O zi e definită de alternanța Soare – Lună, un atom e compus din protoni și electroni, o baterie generează electricitate prin conectarea unui pol negativ cu altul pozitiv și, da, omul este, la origine, rezultatul fuziunii dintre o celulă masculină și una feminină. Adică dintre spermatozoid și ovul. Fecundația marchează intrarea omului în ființă, dar stați așa, că simpla celulă combinată nu este un om, nicidecum, procesul devenirii omului e unul lung și anevoios. Să încercăm să-l etapizăm.

O primă etapă este cea a organismului aflat în uter. Timp de 9 luni, ovulul fecundat se dezvoltă mai întâi în zigot, apoi în fetus, apoi în ceva ce seamănă cu un bebeluș dar respiră și se hrănește prin cordonul ombilical – făcând astfel schimb de fluide cu mama. În acest interval copilul nu are conștiință, nu raționează, nu vorbește, nu produce nimic, dimpotrivă, consumă resurse, pe care i le alocă organismul mamei. Într-un fel, copilul o parazitează pe mamă.

A doua etapă începe imediat după naștere și durează circa 6-12 luni. Fiziologic, copilul crește puțin în greutate, respiră folosindu-și plămânii și se hrănește consumând lichide și alimente pe cale orală; cordonul ombilical a dispărut. În continuare arată mult diferit de adultul de 20 de ani. De asemenea, nu merge, nu vorbește, nu gândește și este complet dependent de părinți, care îi asigură supraviețuirea. Evident, nu produce nimic util pentru societate, pe care acum o parazitează în mod direct: părinții vor trebui să-i cumpere haine, mâncare, scutece, jucării etc. Peste toate acestea, vor trebui să-i aloce un anumit timp.

În continuare, etapa numărul 3 începe de unde am lăsat-o pe a doua și durează cam până la 3-4 ani. În acest interval copilul învață să meargă și să vorbească, dezvoltându-și, totodată, primele tipare cognitive. Care sunt însă extrem de rudimentare; majoritatea dintre noi nu ne amintim nimic din această perioadă. În rest, nu sunt mari diferențe față de etapa precedentă.

De la 3-4 ani, de când datează primele amintiri, și până pe la 6-7 ani, putem spune că avem o nouă fază, a patra, caracterizată în special prin dezvoltarea psihică, deși nici fizicul și emoțiile nu rămân pe loc. E vârsta la care copilul se poate spune că deja gândește și este, totdată, complet inocent. Evident, el depinde mai departe de părinți, neproducând nimic util pentru societate, că n-are cum.

A cincea etapă este cea a școlarizării. Copilul, devenit inițial puber și apoi adolescent, crește în dimensiuni și greutate, apropiindu-se de forma fizică a adultului. În paralel își exersează foarte mult gândirea, aceasta fiind și etapa în care își alege, pe baza talentelor native și a afinităților, drumul pe care îl va urma în viață. Deși fizic este apt pentru a lucra, majoritatea tinerilor nu produc nimic util pentru societate în această perioadă. Dimpotrivă, acum o parazitează cel mai mult.

A șasea etapă este cea a adultului. Etapă la care individul s-a maturizat complet, atât biologic, cât și mental și emoțional. A ajuns, astfel, la greutatea maximă, la înălțimea maximă, la forța fizică maximă și la apogeul facultăților lui intelectuale. În această perioadă, care poate fi cuprinsă aproximativ între anii 20 și 60, individul este acum un membru al societății, pe care o susține activ, prin produsele sale – bunuri materiale și intelectuale. Această etapă durează, de regulă, până la vârsta pensionării.

După care începe a șaptea și ultima etapă, în care fostul adult, devenit între timp vârstnic sau bătrân, de cele mai multe ori nu mai produce nimic util pentru societate, pe care începe s-o paraziteze din nou. Tot acum fizicul și psihicul lui intră într-un regres, pentru ca, în ultimele săptămâni de viață, nu puține să fie cazurile în care individul să dea, din nou, în mintea copiilor.

Cam așa arată, pe scurt, procesul evoluției și involuției unui individ, pornind de la ovulul fecundat și până la moarte. Și acum vă pun următoarea întrebare: în care etapă (sau etape) putem spune că individul al cărui parcurs l-am urmărit mai sus este om? Cu alte cuvinte, dacă ar fi să definim omul, după ce criterii ne-am ghida? După trăsăturile lui fizice și psihice? Acestea se schimbă în permanență. Dacă ne luăm după faza în care ele sunt la apogeu, doar adultul este om. Dacă ne gândim la utilitatea lui pentru societate, individul e om în perioada 20-60 de ani, sau mai exact atunci când produce în loc să paraziteze. Dacă îl definim prin prisma conștiinței, ea se înfiripă pe la 3-4 ani. Sau de când îl dau părinții la școală, dacă suntem mai restrictivi și îi cerem să fie capabil de abstractizare. De la un an în sus, dacă ne raportăm la momentul în care începe să meargă. Doar în perioada copilăriei, dacă impunem condiția inocenței. Și așa mai departe, puteți alege ce criteriu vreți.

Dar vă rog să alegeți un criteriu. Pentru ca, după ce mi-l spuneți, să vă pot întreba: dacă susțineți că e în regulă să omorâm un om aflat în prima fază a evoluției sale, prin avort, de ce nu l-am putea omorî și până la un an, când încă nu știe nimic de el? Sau până la 7, când încă e slab și nu gândește abstract? Sau, dacă ajungem la concluzia că școlarizarea lui ne costă prea mult iar copilul nu se arată dispus/capabil să se întrețină singur, de ce nu-l putem omorî până la majorat? Ori după ce iese la pensie, de vreme ce societatea cheltuie bani și resurse cu el?

Care este, așadar, criteriul pe baza căruia voi stabiliți că-l putem omorî cât timp el se află în uter? Cumva criteriul struțului, aplicat la modul că dacă nu îl vedem, înseamnă că nu există? Pentru că dacă da, s-ar putea ca nici voi să nu fiți pe de-a-ntregul oameni, după criteriul meu. Deși, este adevărat, eu n-o să militez pentru uciderea voastră.