Chimia dintre carte și cititor


N-am găsit cine este cineva-ul autor al cugetării:

cred că dacă citești o carte și nu o trăiești, e o carte proastă

, pe care doamna cârcotașă, cunoscută și sub numele de Andrada Nicorici fără de stare, l-a avut, zilele trecute, cap de afiș. Dar cred că lucrurile nu sunt deloc pe atât de complicate cum zicea nenea Murphy, ci, dimpotrivă, mult mai simple.

Concret, afirmația de mai sus înglobează doar o parte de adevăr. Adevărul complet, formulat de mine, ar fi cam așa: dacă citești o carte și nu o trăiești, atunci fie cartea nu ajunge la tine, fie tu nu ajungi la carte.

În acel moment.

Iar cartea poate să nu ajungă la tine fie pentru că este proastă, fie pentru că este altfel decât îți place ție (de gustibus). De exemplu, nu guști genul polițist, în care cartea respectivă a fost scrisă.

După ce tocmai ai primit o amendă.

Iar tu poți să nu ajungi la carte fie pentru că e prea înaltă, adică nu reușești să te ridici la nivelul ei (la fel cum un manelist nu ajunge la muzica clasică), fie pentru că, din nou, nu rezonezi cu ea.

Sau autorul ei ți-a furat stiloul.

Deci până la urmă sunt trei cauze: cartea proastă, cititorul prost sau lipsa de chimie.

Ori de motivație: ai primit-o temă de vacanță, deci o vezi ca pe o corvoadă.

Care cauze, de fapt, se traduc prin două lucruri: între tine și carte există fie un decalaj pe verticală, fie un decalaj pe orizontală.

Sau oblic, adică o combinație a celor două.

Decalajul pe verticală este calitativ: fie cartea e prea bună pentru tine, fie tu ești prea bun pentru carte.

Decalajul pe orizontală este legat de afinități: deși te afli pe același nivel cu cartea, nu rezonezi cu ea.

Și cum orice carte are o formă și un conținut, lipsa rezonanței se traduce fie prin faptul că nu îți plac ideile expuse în carte, fie prin faptul că nu guști stilul în care a fost scrisă.

Sau că fontul este prea mic.

După cum vă spuneam, e foarte simplu.

Advertisements

9 thoughts on “Chimia dintre carte și cititor

  1. sweet & salty 23.02.2017 / 05:44

    Cum nu știi? Eu ți-am spus asta într-un comment.
    Dacă nu guști genul tot proastă este pentru tine din același motiv… de gustibus.
    Ești tu cu/și cartea. Nu te raportezi la omenire.
    Nu îmi plac manelele. Diloc diloc. Sunt persoane care ard când le ascultă. De gustibus.
    (Nu am schimbat nimic, habar nu am de ce nu apare numele blogului).

  2. Lotus 23.02.2017 / 05:49

    Am și io o cititoare frumoasă, căreia nu-i plac manelele. 🙂 Glumesc, cred că mai sunt câteva.

  3. Camelia 23.02.2017 / 13:56

    Bre, fiecare citeşte cum ştie, cum vrea, şi cum poate, aşa că or’ e de “vină” cartea, or’ cititorul, din două, una.

  4. Lotus 23.02.2017 / 21:30

    După cum ziceam, e foarte simplu! 🙂

  5. Renata Carageani 24.02.2017 / 17:32

    Mai pune una la socoteală, că nici mie nu-mi plac manelele. 🙂

    Infantilă părerea că trebuie să te identifici cu o carte, ca să fie bună.
    Nu există cărți atât de bune, încât să le aprecieze toată lumea, fiindcă lumea e compusă din diverse categorii de cititori. Aș putea dezvolta, dar nu e cazul. Mă mulțumesc să-l citez pe Borges din memorie: Dacă nu poți citi o carte despre care toată lumea zice că e bună, nu te neliniști; n-a fost scrisă pentru tine.

    O carte bună PENTRU TINE e aia pe care TU nu o lași din mână, până la final.
    Pentru unii e „Elogiul mamei vitrege” (Lliosa), pentru alții „Invitație la vals” (Drumeș).
    Ideea e că cititorii fani ai primului titlu îi înțeleg pe cititorii fani ai celui de-al doilea. Invers, niciodată.
    Dar ăsta e deja alt subiect. 🙂

  6. Camelia 24.02.2017 / 18:58

    E simplu, măi, există o ştiinţă a lecturii, iar ăia cu ştiinţa lecturii nu se codesc s-o mai dea pe la şesurile literaturii, să mai coboare şi până acolo, adică să mai citească şi carte proastă, că e niţel cam prea egosit să citeşti numa’ cărţi bune. Despre cări bune, proaste, sau manele, chestie de gust, gust, adicătelea judecată de constatare, adicătelea mai departe, de valoare. Lumile nu prea au cultură estetică, omu’ de azi a devenit un consumator comod, dar deh, cu atâta maculatură, ce să facă şi el săracul.
    Carte bună e aia pe care n’o uiţi imediat, mai ales că lectura e rescriere.

  7. Lotus 24.02.2017 / 19:16

    Frumos spus.

  8. Lotus 24.02.2017 / 19:19

    Nu cred că gusturile includ doar cazul judecăților de valoare, ci și pe acela al afinităților. Uite un exemplu din domeniul social: poți să recunoști că bărbatul care traversează strada este frumos (judecată de valoare), dar nu e genul tău (lipsă de afinități sau chimie). În acest caz el are calitatea necesară dar nu se mulează pe gusturile (afinitățile) tale. Mă gândesc că, la fel, poți recunoaște valoarea unei cărți de geniu, fără a te da în vânt după stilul autorului sau tema abordată. E bună, dar nu-i cartea pe care ai alege s-o citești.

  9. Camelia 24.02.2017 / 20:53

    Fiecare după posibilităţile lui afective, asta despre chimia aia de care zici, cât despre recunoaşterea valorii unei cărţi, oricum cititorul e maiestatea sa regele, şi, la urma urmei, nu lectura e dificilă, ci înţelegerea unui text, şi nu ştiu dacă oricare dintre majestăţile sale îşi poate da seama, dacă n-are o brumă de ascuţime a sensibilităţii şi cultură, că o carte de “de geniu” sau nu, fiecare cu lectura lui productivă, or’ ba.

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s