Zice Elena într-un comentariu de pe blogul lui Ketherius și Cudi, despre filmul Naufragiatul:
Am văzut demult filmul și m-a impresionat mult, actorul e genial.
Actorul genial nu există. Nu în sensul că el n-ar fi de găsit nicăieri pe lume, ci în sensul că el dispare cu totul din cadru, lăsând doar povestea. Iar un film nu te poate impresiona decât prin poveste și personaje.
La fel cum rolul cuvintelor este să dea o formă cât mai fidelă gândurilor, rolul unui actor este să lase povestea să curgă. Cu cât actorul este mai bun, cu atât el este mai transparent, mai puțin vizibil, iar povestea curge mai aproape de cum și-a imaginat-o scenaristul sau producătorul. Cu cât actorul este mai prost, cu atât alterează mai mult povestea, o deformează, o ciuntește.
Un film cu o poveste bună dar fără actori este ca un om cu gânduri minunate, dar mari dificultăți în a și le exprima: are potențial. Un film cu actori foarte buni dar fără o poveste este egal cu zero.
Dacă într-un film te-a impresionat actorul, dacă ai avut timp chiar și să-l observi, atunci fie ești critic de film, și prin asta posibil să te asemeni cu fotografii care vizitează un obiectiv turistic nu pentru a-l trăi, ci pentru a-l fotografia, fie actorul respectiv n-a jucat bine, fie ești fată și te cheamă Elena. 🙂
Actorii care, totuși, sunt extraordinar de charismatici, captează atenția publicului și vând masiv bilete, aduc prin asta, deseori, un deserviciu cinematografiei.
Quodixit 
Sunt de acord cu ea. La fel cum cred că dacă citești o carte și nu o trăiești, e o carte proastă.
Dragă EM (ți-ai schimbat numele?), când trăiești cartea, uiți de autorul ei. Iar când ești absorbită de film, uiți de regizor și de actori. Rămân doar personajele și povestea lor.
Sunt fată, nu mă cheamă Elena, dar nu pot să nu-l observ pe Jack Nicholson în The Witches of Eastwick, spre exemplu.
Pe de altă parte, nu o dată am aruncat o privire peste filmografia actorului preferat, pentru a mai vedea un film cu el. De aceea nu sunt de acord cu tine când spui:
“Dacă într-un film te-a impresionat actorul, dacă ai avut timp chiar și să-l observi, atunci fie ești critic de film, și prin asta posibil să te asemeni cu fotografii care vizitează un obiectiv turistic nu pentru a-l trăi, ci pentru a-l fotografia, fie actorul respectiv n-a jucat bine, fie ești fată și te cheamă Elena. ”
Faptul că observ actorul nu înseamnă că el a deformat, alterat povestea, cum spui tu. Dimpotrivă, tind să cred că îi observăm pe cei mai buni.
Lotus, vrei să zici că un actor genial e genial când se transformă perfect în personajul lui. Sunt de acord. Dar tot îți dai seama cât de firesc și-a interpretat personajul.
Și, vorba lui Cudi, sunt filme pe care le vezi pentru actori. Doar pentru actori.
Sigur că îți dai seama. Dar atunci când te gândești la actori. Iar dacă vizionarea filmului îți dă timp să meditezi la cât de bine intră actorii în pielea personajelor, atunci vorbim de o experiență cinematografică ratată.
Recitește te rog citatul Elenei: asta ai fi zis și tu despre Naufragiatul? Rezumând filmul în trei cuvinte, ai zice cumva „Tom Hanks genial”? Pe mine m-a frapat această perspectivă.
Dacă mă întrebi despre rolul lui Tom Hanks, o să fiu de acord cu Elena. Dar dacă mă întrebi despre film, o să-ți spun că m-a impresionat dimensiunea și drama lui Chuck Noland. Faptul că actorul e genial rezultă tocmai din aceea că eu l-am observat pe Chuck Noland.
Dacă ideea principală cu care am rămas dintr-un film este că actorul cutare e bun, atunci fie respectivul film nu are o poveste, fie nu am înțeles-o eu.
Dacă actorul este foarte bun, atunci el se dizolvă, nelăsând decât personajul. Când mai ai timp, în această situație, să-l observi pe actor? Așa că ba da, dacă observi actorul, atunci fie actorul respectiv nu se transpune perfect în pielea personajului, și tocmai de aceea îl observi, fie nu ești absorbită de poveste.
Da, frate, ai dreptate!
Drama personajului trece sticla, nu Tom Hanks. Abia după ce se aprind luminile în sală, realizezi că Noland ar fi fost de tot râsul, plângând după o minge, dacă nu l-ar fi jucat Hanks, genial.
Câteodată n-avem fracturi. 🙂
Cu totul întâmplător, în romanul meu, NONO, unul dintre personaje e tocmai mingea Wilson, cea pierdută în film de naufragiat și regăsită în carte de Nono. Îți imaginezi cât m-a marcat filmul dacă am simțit nevoia să-l salvez pe Wilson, într-o altă ficțiune?!
…Și Elena îi zice Willie sau cum l-o chema!…
Păi, bă, Elena, pe Tom Hanks l-a ținut în viață Domnul Wilson, nu insula oarecum ospitalieră și disperarea lui de-a trăi!
Hai, că m-am răcorit, Lotus! Mersi!
Apropo, ai văzut vreun episod din Breaking Bad? 🙂
Deci ești de acord cu mine.
Sigur că vrei să vezi filme jucate de un actor bun, că nu ți-e spălată memoria. Dar din momentul în care începe filmul și până la final ești absorbit, trăiești scenariul. Uiți că e Jack Nicholson, ori cine-o fi… Apoi la rece da, poți să dai notă actorului, regizorului etc…
(scrisesem doar prima propoziție dar am citit și celelalte comentarii).
(Nu mi-am schimbat numele. Mereu a fost Em Sava, ca și pe fb. 🙂 )
Am văzut Breaking Bad și mi-a plăcut (acum o să urmeze roșii stricate aruncate în direcția mea? Sau nu, din cauză de sezon? 😀 )
Da, cam așa ceva am vrut să zic în articol.
La nume, uită-te la primul tău comentariu de pe pagina asta, e semnat cu EM, în timp ce de obicei te semnezi cu Sweet & Salty. 🙂
Legat de Breaking Bad, vezi aici. 😛